joi, 2 august 2012

Mediocrația


Trăim real într-o lume imaginară. Totul este mediat, transfigurat. Ne hrănim, precum astronauții, din diverse tubulețe: tv, radio, ziare, internet. E real nu ceea ce e în sine ci ceea ce ne spune publicitatea de la tv, de pe panouri, etc. Se vorbește de democrație. Nu există democrație. Există doar mediocrație. Gestul acela elementar de a alege, este rezultatul presiunii media asupra noastră. Și nu alegem doar ceea ce mâncăm sau îmbrăcăm, alegem și pe cei care într-un fel sau altul ne determină viața. Nu îl alegem pe Dumnezeu din cer, îi alegem pe dumnezeii prozaici de pe pământ: făcătorii de legi și pe cei care pun în operă legile, aici pe pământ. Pe toți aceștia ni-i alegem fără să avem nici un contact direct cu ei. Îi alegem după biblie/coran/talmud, îi alegem după ce ne spun la televizor ei sau oamenii lor, îi alegem după cât de convingător ne vorbesc despre ei Dana Grecu sau Ioana Lupea, Radu Tudor sau Robert Turcescu, Mircea Badea sau Radu Moraru. Eu vreau să redevin copil, să merg la țară să văd animalele și iarba și țarina. Nu mai vreau la zoo,  în parc sau la supermarket ...