Cel mai paradoxal paradox

Sunt tot mai mulţi oameni care nu au nici măcar o pasiune în viaţă. Ba chiar confundă pasiunea cu dorinţa sau cu plăcerea (de a avea bani, de a face cumpărături, de a avea un servici mai bun etc.). Însă nu au nicio pasiune care să-i scoată din starea de morţi-vii. Paradoxul cel mai mare dintre toate câte există este că majoritatea femeilor, care sunt construite pe sentiment, nu au pasiuni şi nici nu simt nevoia lor. Ele, care ar trebui să fie pasiunea întruchipată, sunt terne şi goale, fiind apropiate de material şi nimicuri. Este o autoironie neasumată şi neconştientizată; o autodegradare din ceea ce le face femei şi din ceea ce iubim la ele.
Ştiu că tot ceea ce ne înconjoară ne îndeamnă la consumism şi material (mass media, politică, publicitate, societate ş.a.m.d.). Dar asta nu ne scuză de faptul că ne lăsăm conduşi de alţii care ne spun ce trebuie să facem şi ce este mai bine pentru noi. Asta nu înseamnă că trebuie să uităm de ceea ce ne face oameni şi ne apropie de noi înşine. Pasiunile ne îndepărtează de gândire şi ne apropie de simţire, ne ajută să ne cunoaştem şi să creştem spiritual. Un om fără măcar o pasiune este un om mort care aşteaptă să moară, iar unul cu cel puţin o pasiune este un om care îşi doreşte să trăiască pentru că are de ce.

Cu șapte ani în urmă s-a născut o stea cu nume de învingător, care avea să graveze în sufletul meu pentru totdeauna iubirea. Cu lumina lui blondă și dulce, cu zâmbetul lui bun și cald, cu mirosul lui de piersici și cireșe, cu vocea lui... S-a născut pentru a da sens vieții mele. M-a învățat ce e iubirea! M-a învățat ce e iertarea! M-a învățat să spun “pot” ori de câte ori simt că nu mai pot. M-a învățat ce e răbdarea…

LA MULȚI ANI TUDOR!!!

Uneori aş vrea să fiu prost

Acum , nu vă gândiţi că atunci când mi se mai întâmplă să mă mai uit în oglindă văd acolo copilul utopic al lui Madame Curie cu Albert Einstein. Nici măcar pe nepotul lui Tagore sau mai ştiu eu al cui.
În sensul ăsta sunt masochist pur, las talentul să mă chinuie cât vrea el (măcar de ar exista).
Văd o fiinţă cu o doză sănătoasă de subiectivism, respectiv obiectivism, care, prin natura numărului de ani netrăiţi prin pădure, şi-a dat seama că la mansardă i se zbenguie ceva mai mult de doi neuroni (bruneti).
Deci în urma aceleiaşi experienţe, tare aş vrea uneori să fiu prost. Dacă nu uneori, măcar majoritatea timpului, sau Doamne...câteodată când se îngroaşă gluma şi deschid bine ochii la ce mă înconjoară. Doamne fă-mă atunci prost, pe loc. Să nu mă mai gândesc (ştiu, obicei prost, ce să-i faci), să nu mai analizez, să nu mai culeg, să mă bucur şi eu de nemuritoarele versuri :
“ Iubirea e un buchet de trandafiri,
Ce are roze dar si spini “
Să-mi zbat delicat genele ca un fluturaş prins în insectar, în loc să-mi vină să mă spânzur când văd atâta “profunzime “ sentimentală. Să trăiesc într-un balon albastru, ornat cu fundiţe, danteluţe şi multe perluţe .
Mă gândesc câteodata (off iar gândesc), că nenea ăia care au scris CARTEA, mare dreptate au avut.
”Fericiţi cei săraci cu duhul ….”, asta dacă nu mai iei şi urmarea, dar asta ar fi alt subiect.
De ce Doamne iartă-mă sa îmi fac atâtea probleme? Nu mai bine vieţuiesc şi eu cuminte şi las să-mi treacă viaţa fără bătăi de cap? Să accept cu seninătate ce îmi este dat? Să mă înţep mama naibii în spinii de la roza aia şi să zic doar “auch”? Să nu pricep ce vor să spună unii şi alţii şi să plutesc netulburat pe norişorul meu pufos şi bleo?
Cum e mai bine?
P.S.
Dar zău .. câteodată tare aş vrea să fiu prost.

Imnul de stat şi legea pensiilor

S-a autosesizat eurodeputatul eba că cineva a intonat imnul naţional pe sărite...eba spune-ne cinstit, tu ştii imnul naţional al României sau Ucrainei? Am observat că te doare tare de Iulia Timoşenko în Parlamentul European, nu te doare de abuzurile făcute de tactu' şi guvernul României poporului român. Şi dacă cunoşti imnul României, ştii mai mult de strofa aia cu Traian ? De ce oare nu ţi-a sărit muştarul când pensionarii au fost făcuţi la buzunare de Roberta ? Era ceva palpabil, dar din câte ştiu e greu aşa ceva când faci parte din clanul Ridzi. Ce au în comun Ridzi şi Anastase ştii ? Nu e vorba că sunt de acelaşi sex, nu e vorba că fac parte din acelaşi partid, e vorba de FURT, la un nivel sau la altul. Că s-a bâlbâit unul cântând imnul naţional pe noi nu ne afectează, dar când se şifonează banul public, când se fură votul în Camera Deputaţilor şi afectează generaţii de acum încolo....asta afectează. Când faceţi numiri în posturi de directori de şcoală fiindcă nu sunt norme metodologice...afectează. Când nu recunoaşteţi sindicate constituite în federaţii (conform legii Dialogului Social ) fiindcă nu a apărut Hotărârea de Guvern privind sectoarele de activitate...o fi corect ? Când aplicaţi legile cum vă convine...afectează.
Şi ca să nu mai fi tristă: pentru eba, pentru Atanasoaie, pentru prietenele tale Ridzi, Anastase, Udrea vă dedic melodia prezidenţială....fără număr, fără număr, fără număr !....(exact ca voturile din diaspora)
http://www.youtube.com/watch?v=ORkWMt5iR6k&feature=related

Presiuni!

Citeam la un moment dat un articol şi calculaseră cei care-l scriau că, ziua unui bărbat tânăr însurat ar trebui să aibă 36 de ore nu 24 de ore. Şi oamenii făcuseră calculul pentru tânărul bărbat însurat perfect - calculul era făcut pe săptămână şi apoi împărţit la 7.
Acum eu scriu asta pentru că evident nu există zile de 36 de ore. Şi societatea ajungând să ceară atât de mult de la un bărbat, în final el se va degrada. De aici şi rata mare a divorţurilor. Plus că e în natura bărbatului, când se află sub presiune, el alege scurtăturile. Una dintre scurtături este burlăcia. Dacă în societate burlacii vor deveni preponderenţi, oare ce o să se aleagă de societate? Alte scurtături care apar sunt şi mai rele. Burlăcia e cea mai normală. Dar au apărut fenomene de promiscuitate grave, sper eu neprezente încă în România. Nu o să le spun aici că nu vreau să dau idei. Apoi altă cale de a se încadra în cele 24 de ore este trişatul, care se reflectă prin creşterea deranjantă a minciunilor spuse de un barbat.
Şi evident bărbatul a ajuns în ziua de azi să neglijeze pe cine îi permite să o facă, dar nu e 100% vina lui, este şi vina presiunilor sociale. Vina lui este că e doar un om şi evident sub presiune alege căile cele mai uşoare pentru a putea exista.
Sub aceste presiuni toată lumea suferă - toată lumea din jurul barbatului respectiv. Şi faza nasoală este că nimic nu se va schimba şi presiunile vor fi din ce în ce mai mari. De aceea revin iar şi spun, mă gândesc să mă fac pădurar. În Cuba.

Cuvinte!

Cuvintele nu crează realităţi. Faptele o fac. Pe măsură ce trece timpul şi aparent am evolua ar trebui ca realitatea să existe în propriile cuvinte, nu?! Eliberarea de diverse temeri de-a lungul timpului, ar trebui să ne aducă la punctul în care să facem şi, mai puţin să exprimăm cuvinte. Sau cel puţin să exprimăm cuvinte şi să facem. Sau invers, că de fapt nu prea are importanţă.
Mă uitam la un moment dat la un serial în care doi tineri discutau faţă în faţă şi la un moment dat unul dintre ei spune: you can't bring people over to talk! we are not even online! Este o glumă dar e foarte aproape de realitate. Oamenii îşi pierd capacităţile de comunicare pentru că se îndepărtează atât de mult de realitate şi se apropie atât de mult de virtual. Unde de fapt nimic nu contează.
Şi acum să spun motivul principal pentru care lumea preferă să fie "online". Ştiu că mulţi o să spună: confortul, securitatea, reducerea distanţelor. Nuuu! Este vorba în principal de vanitate şi lene. Online-l stimulează vanitatea şi lenea. Atât! De aceea nici o persoană care stă mult online nu se poate acomoda realităţii. Şi acum puteţi să aruncaţi cu bolovani şi în mine, pentru că şi eu stau mult online. Dar oare stau, sau doar par că stau?!
Ahh ! "Dacă" şi cu "parcă" nu creează realităţi, doar posibilităţi imaginare.

P.S.
Vă doresc online puţin pentru anul viitor! Cât mai puţin!