Cuvinte

Suntem sclavii cuvintelor. Tânjim după ele, le urâm, le iubim, le dispreţuim, le căutăm cu disperare, le adorăm, le aruncăm. Sunt o armă dar şi un panaceu universal. Te pot distruge, te pot ridica în slăvi, te pot reabilita, te pot jigni, te pot măguli, te pot atrage, te pot face să-ţi pierzi minţile, te pot înfuria, te pot înveseli. Te pot omorî şi te pot învia. Dacă Dumnezeu a creat omul, diavolul a creat cuvintele. Sunt cea mai malefică şi angelică descoperire.
Poţi, cu un singur cuvânt, să distrugi tot ce te-ai chinuit să clădeşti prin fapte. Poţi, cu o singură minciună, să pari ceea ce nu eşti. Poţi, cu doar o vorbă, să ajungi unde nici nu sperai că poţi ajunge.
Dacă trăieşti cu impresia că le stăpâneşti, mai devreme sau mai târziu îţi vor arăta cine-i stăpânul. Nu poţi câştiga în lupta cu un cuvânt, decât folosind alte cuvinte. Paradoxal? Nu, e doar o stare de fapt.
Ai sau n-ai dreptate, meşteşugind cuvintele poţi trage spuza pe turta ta. Nu le stăpâneşti, nu ştii să le foloseşti adevărata valoare, atunci eşti pierdut.

Câteodată nu ai cuvinte. Atunci, taci, te rog. Înţeleg mult mai bine aşa...

Miting vax

Ne-am lămurit. Suntem o ţară de bălălai degeraţi care blochează centrul capitalei ca să-şi regleze bojocii dându-i lui Boc cei 25% înapoi, din vârful degetului mijlociu, cu dobândă cu tot. Asta în timp ce băieţii deştepţi din Parlament îşi văd de treburile lor, adică scobit în nas, vizionat site-uri porno, „citit“ Libertatea sau Clik on-line, pe bani publici. Cum să voteze ăia să le cadă ciolanu' de sub nas? Hai, că aţi luat-o razna sau aţi uitat în ce ţară trăiţi, p'onoarea mea!
Nu mă dau Nostradamus, mama Omida, Mafalda sau Ogică pentru că, sincer, era la mintea cocoşului sindicalist că nu iese nimic din toată tevatura asta, anunţată cu mare tam-bam-pam-tam de toată forţa antiportocalie.

Într-o ţară normală.....

De multe ori mă întreb cu tristeţe dacă România mai este o ţară normală. O ţară normală unde sa îţi creşti copii în pace, în care să priveşti cerul dimineaţa şi să te simţi fericit şi împlinit.
Mai este România o ţară normală unde oamenii se duc la serviciu şi lucrează conştienţi că şi ei participă la crearea unui viitor comun şi drept? Într-o ţară normală oamenii nu îşi ling şeful în fund pentru a obţine avantaje şi într-o ţară normală oamenii nu sunt sclavii unui patron care nu ştie decât să profite de muncitorii săi. Într-o ţară cu adevărat normală, oamenilor nu le este frică să spună adevărul pe motiv că au copii şi vor muri de foame, sau au credite şi nu le vor mai putea plăti. Într-o ţară normală desigur că îţi poţi plăti creditele şi acele credite le vei lua pentru obiective majore sau importante şi desigur că nu vei fi un sclav sârguincios pentru următorii 30 de ani.
Poate că într-o ţară normală oamenii se iubesc pentru ceea ce sunt, nu pentru banii care îi au în buzunar şi poate că această iubire îi înalţă şi îi face mai buni cu semenii lor, îi face mai calmi şi pozitivi. Sau sunt prea idealist? Ştiu că lumea perfectă nu există, dar prea ne-am transformat în nişte zombie fără inimă. Spunem te iubesc mecanic şi cu gândul la juisări prelungi. Totul pentru noi este o joacă de-a puia gaia unde unii dintre noi doresc cât mai multe "victime" pe raboj.
Preşedintele ne invaţă că singura soluţie este emigrarea. Ţara aceasta spun unii că este pierdută şi nu se mai poate face nimic pentru ea. Chiar nu se mai poate face nimic pentru ea?
Suntem pierduti? Cum oare putem să ne "resuscită" şi să începem să trăim frumos, să dovedim că suntem fiinţe superioare nu animale instinctuale?

Schimbare

Gata, m-am hotărât, mă fac rău. Nesimţit, mândru, îngâmfat, prost crescut, colţos, tupeist, agasant, feroce. No more mister nice guy.
De ce? aceasta-i întrebarea
Păi să vedem:
1. În afaceri.
Aici nici nu mai e nevoie de argumente. Dacă eşti băiat bun, amiabil, condescendent şi laşi de la tine, într-o lună cel mult dai faliment. Clar. Trebuie sa fii rechin, măgar, porc şi alte specimene de zoologie (gen: se bate ca un leu pentru un leu, bla bla).
2. La serviciu.
Aici pare a fi discutabil. Cică e frumos să te porţi colegial, să fii săritor, să-i ajuţi pe toţi, să munceşti ca un rob şi să zâmbeşti în acelaşi timp... Pe naiba. E legea junglei, cine urlă mai tare e mai bine văzut şi remarcat. Dacă te specializezi în plimbatul dosarului prin firmă, cu o mînă ocupată, ai toate şansele să fii promovat. De asemenea, este necesar să devii performer într-o anumită ramură sportivă, şi anume aruncatul pisicii moarte în curtea altuia.
3. În dragoste.
O să săriţi pe mine, dar ăsta e adevărul, dacă eşti fidel, drăgăstos, faci toate compromisurile posibile ca să-ţi mulţumeşti perechea, eşti luat drept slab, moale, sub papuc, „nu eşti bărbat, eşti o cârpă“.
Dau şi exemplificări, dacă mai sunt necesare:
- eşti nesimţit, ai Q7; eşti băiat bun, ai un Logan (eventual).
- eşti nesimţit, ai toate femeile la picioare, numai bunăciuni; eşti băiat bun, te încoţopeneşti într-o relaţie şi nu vrei s-o faci să sufere atunci când, sătul de atâta „nice guy“, alergi după alte fuste.
- eşti nesimţit, eşti plin de bani; eşti băiat bun, tragi de un salariu amărât de la o lună la alta.
- eşti nesimţit, ai vilă în zonă rezidenţială, vilă la munte şi casă de vacanţă pe unde vrei tu; eşti băiat bun, te chinui să plăteşti o viaţă un amărât de apartament la bloc.
- eşti nesimţit, îţi petreci vacanţele în Florida, Ibiza, Mauritzius, Thailanda, unde vrea muşchiul tău; eşti băiat bun, te duci la Eforie sau, în cel mai bun caz, la bulgari sau greci, în extrasezon, că prinzi oferta.
Deci, avantaj ei. Ca să nu mai zic că din punct de vedere emoţional e mai bine să te doară-n cot de toată lumea, să nu te consumi, să nu-ţi faci griji pentru alţii. Trăieşti mai mult, nu? Plus că trăieşti cum vrei.
Aşadar, m-am hotărât. Dar cum dracu' să mă ţin de hotărârea asta?

Să-l suspendăm?

Ideea de a se încerca suspendarea şi apoi demiterea lui Traian Băsescu nu mi s-a părut tocmai genială nici prima dată, însă acum, după experienţa din 2007, mi se pare de-a dreptul proastă. Oricât de încurajatoare ar putea părea sondajele care-l arată cu o cotă de încredere sub 15%, eu unul nu sunt deloc convins că după o lună de campanie oficială, cu Băsescu în prim-plan (pe lângă cea deja începută de acoliţii şi pupincuriştii săi, despre moguli, lovituri de stat şi implicarea agenturilor străine în răsturnarea conducătorului iubit) situaţia nu s-ar schimba dramatic.
E limpede că politicienii portocalii şi susţinătorii lor nu mai au de mult (dacă or fi avut vreodată!) scrupule, iar electoratul român e şi el… cum e. N-aş fi câtuşi de puţin surprins ca, aşa cum un miting, la urma urmelor destul de anemic, al poliţiştilor a putut fi transformat de morari, pore şi cristoi în ditamai puciul, mâine-poimâine să se inventeze vreun atentat nu doar pus la cale din umbră, ci şi executat (fără succes, desigur!) de alde Dinu Patriciu, Vântu şi Voiculescu. Parcă o şi văd pe Pora explicându-ne cu vocea ei piţigăiată, dar pe un ton grav, că s-a ajuns prea departe, că una este lupta politică şi alta încercarea – fie şi eşuată sau, în fond, imposibil de demonstrat că a existat – de a suprima fizic un adversar. Iar românii, miloşi cum îi ştim, şi cu mare drag de bogătaşi, îşi vor spune la rândul lor: "da, e naşpa că Traian Băsescu ne-a tăiat salariile şi ne-a mărit impozitele, dar nici să ni-l omoare ticăloşii ăştia de moguli!". Şi-l vor mai vota o dată.

Gălăgie fără rost

Sigur, mai bine mai târziu decât niciodată, şi mai bine mai puţini decât deloc, dar, după ce toată vara s-au uitat la televizor, nevenindu-le probabil să creadă că, în ciuda vehemenţei tuturor celor care apăreau prin talk-show-uri, măsurile de criminală austeritate născocite de diabolicul guvern boc chiar vor fi puse în aplicare, sindicaliştii se plâng acum că vremea e cam nefavorabilă pentru mitinguri şi ar vrea probabil să le ţină în sală (cred că le ajunge una de teatru!), ca în bancul cu războiul dintre Liechtenstein şi Andorra.
Un cunoscut analist se plângea zilele trecute că, din cauza celor 5 milioane de compatridioţi care au votat cu cine nu trebuie, ceilalţi români – chipurile mai deştepţi şi fără nicio vină – nu mai au altă soluţie pentru a scăpa de ciuma portocalie decât să plece din ţară. Eu zic însă că, dacă românii “ceilalţi” (printre care, de altfel, mă număr) ar fi cu adevărat aşa deştepţi cum se cred, ar ieşi cu toţii în stradă pentru a-şi manifesta (cel puţin la început) paşnic, dar deschis nemulţumirea, nu doar în cercurile de prieteni, ca pe vremuri. Când or fi în faţa Palatului Cotroceni sau în Piaţa Victoriei zi de zi câte 500.000 de demonstranţi, nu câte 5000, mai vorbim…

RUŞINE !!!

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul,îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întamplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vrem noi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelatorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame si frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mâna de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonoteca vie de experienţă si întelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el?
Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".
La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţa până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi,
cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii aştia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi sânii şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii si aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Parinţii noştri pleacă să culeagă capşuni şi să-i spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăiţi bine !

Prostia s-a scumpit

Arhiepiscopia lui Teodosie Şpagoveanu a scumpit lumânările. Ăla a fost aşa de bun manager cu banii voştri încât a ajuns intreprinderea lui datoare cu milioane pe la bănci. Aşa că rezolvă problema tot cu banii voştri, aşa cum zice că o rezolvă şi pe aia a sinistraţilor din Moldova – din donaţii de la credincioşi şi cum rezolvă şi construcţia Casei Poporului pe stil nou – prin contribuţii de la mireni.
Dar hei, te judeci cu Dumnezeu? Vorba unui popă dat în judecată de unii ca le luase cu japca terenul să-şi facă el parcare pentru biserică şi nu mai ştiu ce. Răspunsul meu e nu, tehnic, să-l dai în judecată pe Dumnezeu îţi trebuie o adresă, să-i trimiţi citaţie. Neavând-o, nici măcar un formular din ăla de platit taxe nu poţi să-i trimiţi.
Aşa că “trimişii săi pe pământ” îşi fac de cap cu satisfacţia imbecilă a prostului care se trezeşte dimineaţa după o beţie groaznică, descoperă că-i miroase scula a fund de câine şi se bucură: “OOO, cineva a avut noroc azi noapte!!!”. Şi răspundere, neam. Nimeni nu le face nimic. N-ai nici măcar şansa să votezi o dată la patru ani să-i schimbi pe pedofilii ăştia hoţi şi evazionişti.
Proştii ăia din titlu sunt pensionarii. Se plâng că le-a micşorat Boc pensia, dar dau bani în plus pe lumânări.