Mi-am pus pofta-n cui

Pentru că:
M-am săturat de puterea minciunii, sau de minciuna puterii !
M-am săturat să fac parte din turmă, vreau să fiu oaia neagră!
M-am săturat să rătăcesc în tranziţie, declar nulă luminiţa de la capătul tunelului!
M-am săturat să strâng cureaua, simt că mă sufoc!
M-am săturat să-mi trăiesc clipa, vreau să prind şi ziua de poimâine!
M-am săturat de monici, ogici, pepici, onici şi alţi pitici care cică dau bine pe sticlă, mi se înceţoşează ochii!
M-am săturat de prostituţia intelectuală, de moguli şi ciutaci…asta o fi legalizată ?!
M-am săturat de bombe sexi, militez pentru pace!
M-am săturat să mi se spună "de ce te agiţi"...pentru că-s viu!
M-am săturat să constat că trebuie să muncesc 10 ani pentru ceva ce altul poate primi moca într-o zi…cine munceşte e fraierul perfect !
M-am săturat să fiu luat de prost, deşi, dacă mă uit în jurul meu prind curaj!
M-am săturat să sper că poate va fi mai bine la anul, mai sigur peste mulţi, mulţi ani!
M-am săturat de iernile false, ba e frig, ba e cald, azi plouă, mâine ninge, mi-e dor de iernile de altă dată cu zăpada care scârţie sub picioare.
M-am săturat de tradiţiile cu moşi şi babe…vreau cu blonde!
M-am săturat de mine, lumea nu-i perfectă şi nici eu
M-am săturat să mă satur!
M-am săturat să înghit!
Am ajuns la satietate...
Atunci, de ce mi-e foame?

Bucuria schimbării

Poate ai simţit şi tu în ultimul timp o stare de nelinişte plutind în aer. De fapt, nu timpul s-a accelerat, ci evoluţia noastră. Trăirile s-au intensificat şi nimic nu va mai fi la fel, pentru că totul se schimbă.
Vreau să-ţi transmit bucuria schimbării. Fie că ne convine sau nu, schimbarea e o lege universală, ea face parte din viaţa de pe acest pământ, pentru că nimic nu rămâne la fel o veşnicie. Natura se schimbă, vremea se schimbă, animalele şi plantele se schimbă în funcţie de anotimp.
Indiferent de schimbările globale care se anunţă, nu ai niciun motiv să-ţi fie teamă, pentru că acestea fac parte din însăşi natura fiinţei tale. Tot ce se află înăuntrul tău se reflectă în afara ta. Pentru a evita suferinţe inutile, nu te opune schimbării, las-o să treacă prin tine.
Schimbarea e o necesitate, omida trebuie să se schimbe pentru a deveni fluture, oul trebuie să se spargă pentru ca puiul să iasă. Ce poate fi mai frumos de atât? Însă pentru asta e nevoie să întâmpini schimbările păstrându-ţi liniştea interioară, pentru că marea nu e învolburată decât la suprafaţă.
Să ne pregătim pentru orice schimbare, aşa cum se pregăteşte o femeie însărcinată să devină mamă, cu acelaşi entuziasm cu care gazda îşi aşteaptă oaspeţii mult aşteptaţi, cu bucuria cu care natura se pregăteşte pentru primăvară.
Deschide-ţi inima şi mintea pentru ca ceva nou şi special să-şi facă loc în viaţa ta, aşa cum un boboc de primăvară se deschide sub mângâierea razelor de soare, pentru a se transforma în floare. Dar pentru ca iubirea şi divinul să pătrundă în tine, e nevoie să le faci loc.
Aruncă la gunoi tot ceea ce e vechi în tine şi nu-ţi mai foloseşte, toate convingerile şi prejudecăţile care te ţin în loc şi nu te ajută cu nimic, toate relaţiile care creează dependenţă, toate legăturile şi obiceiurile nesănătoase şi uită tot ce ai învăţat şi nu se aplică. Aşa cum corpul are nevoie de o cură de detoxifiere pentru a redeveni sănătos, tot aşa şi sufletul şi mintea au nevoie de purificare.
Nu te vei putea bucura de o haină nouă dacă tu continui s-o porţi pe cea veche. Renunţă la tot ce e toxic în lumea ta, pentru ca însăşi viaţa ta să devină o primăvară reîmprospătând totul în jurul ei, precum se răspândeşte parfumul narciselor în adieri primăveratice.

Omul şablon

Îl compătimesc pe cel ce-şi trăieşte un rol. L-a marcat, l-a trasat şi, după ce şi-a creat un tipar de persoană în minte, se străduie să fie acel personaj. Îşi calculează vorbele şi faptele, îşi înfrânge pornirile, şi încearcă să-şi direcţioneze şi să-şi modeleze sentimentele către persoane care se potrivesc tiparului. Nu vede pe cineva şi se îndrăgosteşte, el caută pe cineva care să se încadreze în ramă. E genul de om care citeşte o carte pentru că a auzit că le place altora care s-au afirmat, încadraţi şi ei în şabloane. Genul de om căruia îi place un om de zăpadă pentru că aşa s-a instruit că e romantic. Va reuşi el să studieze forma morcovului ce ţine loc de nas, să-i placă indiferent cât de imperfect ar fi?
Poţi vorbi tu, omule-şablon, cu omul de zăpadă? Îţi va răspunde vreodată? Vei auzi povestea lui? Oamenii de zăpadă sunt telepaţi, ei pot citi sufletele şi dupa ce te cunosc iau forma sufletului celui care îi priveşte. Ei pot fi blajini sau indiferenţi. Duioşi sau doar o formă rece, simbolic umană, construită din picături mici de apă, îngheţată.
Omul-şablon trăieşte ca ceilalţi oameni, are prieteni, are familie. Toţi trebuie să se încadreze în ramă, să se potrivească, fiecare trebuie să-şi ocupe poziţia care i-a fost desemnată. Altfel cum ar putea personajul să-şi îndeplinească menirea? Dacă cineva nu se potriveşte, este repudiat şi înlocuit. Omul-şablon este sigur pe el şi dominant, el ştie întotdeauna ce are de făcut, doar personajul lui a fost zămislit după convingeri şi tipare prestabilite.
El ştie ce este bine şi ce e rău. Nu are rost să te cerţi cu el, are întotdeuna dreptate, aşa trebuie să fie. Nimic nu trebuie să fie surpinzător, nici exaltările sufletului, nici bucuriile neplanificate.
Ce nu ştie omul-şablon este că exteriorul lui nu e totuna cu ce e în interiorul lui, nu poate controla ce se întâmplă în el. Şi oricât ar încerca să-şi modeleze sentimentele şi dorinţele, acestea nu ţin cont de ordinea şi direcţia impusă. Le refuză, aşa cum îşi refuză viaţa, care s-a terminat când a hotărât să-şi asume rolul. O viaţă previzibilă, plictisitoare şi anostă.
Omule-şablon, ce te sperie dacă laşi viaţa să-ţi facă surprize? Comportă-te cum îţi vine, manifestă-te sincer şi vei vedea că oamenii vor aprecia mai mult sinceritatea şi slăbiciunea, decât o imagine fals idealizată şi controlată. Scapă de şabloane, scapă de previzibil, lasă sufletul în voia lui, să urce culmi sau să coboare prăpastii.
De câte ori poţi să pierzi un om?.... De fiecare dată când îţi lipseşte...

Masacrul

Mă întreb de foarte multe ori, privind spre celelalte specii de pe pământ, apoi privind spre oameni, ce ne dă nouă puterea să maltratăm cu bestialitate orice altă fiinţă care din punctul nostru de vedere nu se află în vârful piramidei noastre de valori? Sigur, îmi veţi spune că omul a primit puterea de a conduce toate specile pământului din ordin divin.
Acum, toată povestea asta poate că încă mai prinde la cei fără un gram de căpăţână şi o frimitură de suflet, dar dacă vreţi să înţelegeţi mai mult, atunci aveţi nevoie de răspunsuri mai mari. Totuşi, ce ne face pe noi, oamenii, să profităm de toate bogăţiile acestui încântător pământ, fără a da absolut nimic în schimb? Apoi, ce instinct normal poate fi numit acela în care după atâţia mii de ani de civilizaţie, încă mai trăim de pe suferinţa celorlalte fiinţe, omorând cu bestialitate absolut orice specie, că deh, avem noi impresia că nu se ridică la valoarea noastră??!! Cum putem afirma că tot ce e sub noi e fără importanţă? Cine poate să ne dea această putere? Dacă noi nu percepem simţămintele unei alte specii, deoarece suntem dezvoltaţi în alt mod, putem spune că celelalte specii sunt fără de valoare, iar noi putem face absolut orice vrem cu ele? De unde a pornit toată această justificare că noi, oamenii, avem puterea absolută pe acest pământ? Acest instinct a rămas pe undeva, primitiv. Lupta între specii. Poate că în trecut nu am avut această putere, iar acum când o avem, ne e frică să nu o pierdem. Apoi, încet, am inventat, tradiţia, adică obiceiurile implementate adânc în fiinţa noastră, iar instinctul nostru primitiv a fost transformat încet şi toate nemerniciile noastre au fost acceptate ca purul adevăr. Peste toate a venit religia, apoi politica şi economia, iar acum fără să observăm ne distrugem încet planeta cu toţi locuitorii de pe ea. Şi aici mă refer la toate speciile pentru care de foarte multe ori nu avem niciun gram de bunătate. Dar cum am putea avea dacă nici măcar pentru noi, pentru fiinţa noastră nu avem un gram de iubire? Cum am putea să înţelegem această lume, viaţa, fiinţele ce ne sunt aproape, dacă noi nu ne înţelegem nici măcar pe noi?? Din păcate, omul înţelege totul doar prin prisma banului. De aici porneşte totul. ” The Cove ” este genul de documentar că te trezeşte, te zguduie din rădăcini, te pune pe gânduri, iar în final primul gând care îţi trece prin cap este ” trebuie să fac ceva!! “.
Problema ar trebui pusă altfel. În primul rând noi nu am ajuns la stadiul de om. Acest stadiu de om presupune o conştiinţă înaltă şi o imensă compasiune faţă de orice. Suntem doar la stadiul de animale inteligente, care abuzează de o jucărie, acest soi de inteligenţă diabolică, care nu este acelaşi lucru cu înţelepciunea. În stadiul de animal nu e nicio noutate faptul că vrei să profiţi de situaţia ta superioară şi să devorezi totul în jur. În mod paradoxal există animale la fel de inteligente, dar care dispun şi de compasiune, ele nu au însă acces la tehnologie atât şi se pare că acestea sunt întradevăr delfinii. Să nu uităm cum se spunea în Matrix, că suntem nişte viruşi care devorăm totul în cale. Aşadar chestia cu oamenii, este doar o transfigurare, asupra noastră, poate, cine stie? Dar slabe speranţe.


P.S.
Specia umană superioară? Pe departe, sunt atâtea lucruri care ne depăşesc, profităm de inocenţa, puritatea, frumosul a tot ce ne înconjoară, distrugând totul încetul cu încetul. Deja se văd atâtea semne ale lăcomiei, inconştienţei umane şi a curiozităţii care într-un final vor ajunge la apogeu.

Transformarile Iubirii

Într-o viaţă, aproape normală, bărbatul trece – în viziunea femeii – printr-o serie de transformări zoologice, unele complet ilogice.
La început e puişor, puiuţ, pui, iepuraş, gândăcel, motănel, mieluşel, cocoşel, ursuleţ, bursuc şi mânz. Apoi devine armăsar, taur, leu, leopard, tigru, iepuroi, dulău, cârlan, cintezoi şi cocoş.
Uşor, uşor, se transformă în popândău, măgăruş, ţap, berbec şi viţel. Spre final, ajunge guzgan, papagal, sconcs, gorilă, urangutan, dinozur, caşalot, mastodont, măgar, porc şi, inevitabil, boul dracului.
Cu totul altfel se pune problema, când e vorba de femeie…
Porneşte de la privighetoare, mierlă, ciocârlie, vrăbiuţă, gândăcel, şoricel, pisicuţă, broscuţă, furnicuţă, albinuţă, libelulă şi trece spre porumbiţă, maimuţică, fâţă, vulpiţă, pupăză, bufniţă şi buhă, ajungând la viespe, viperă, lipitoare, ciocănitoare, cucuvea, cloşcă, gâscă, hienă, căţea, balenă şi, evident, vaca Domnului.
În concluzie, mare e grădina ta, Doamne, plină de gângănii, lighioane şi animale de tot felul…Cum se mai spune în popor, numai om să nu fii!

"Brizbriz-uri" din bazarul sufletului meu

Fericirea vine din lucruri mărunte!
Susţin asta cu tărie aşa cum susţin şi că materialul nu aduce fericirea, ci doar o întreţine într-o oarecare măsură. De ce? Pentru că apreciez orice lucru mărunt care mi se întâmplă. Am învăţat să mă bucur pentru orice nimic, atunci când am văzut ce înseamnă greul, şi mi-am dat seama că în orice secundă, tot ce-a fost frumos odată ar putea să nu mai existe..
Mă bucur când văd un bunic cu nepotul de mână, mă bucur când ajut o bătrână să-şi coboare plasele din troleu (ceva rar pentru Bucureşti), mă bucur când văd copiii în parc sau alergând după porumbei, mă bucur când văd o mamă cu fiica împreună în oraş la cumpărături, mă bucur când întâlnesc oameni deschişi la minte, mă bucur chiar şi atunci când găsesc liftul la parter şi nu mai trebuie să aştept să coboare. Mă bucur când văd oameni fericiţi, culori, prosperitate, progres, fericirea de pe chipul unui copil ce-a primit o jucărie, sau când mă întorc din drum şi întind o bancnotă unui cerşetor ciung, murmurându-mi în gând "Maybe is Jesus!"
Însă, aş vrea să văd mai multă bucurie, fericire şi implinire. Merită oare o viaţă atât de scurtă să fie trăită pe fugă? Să fim "blocaţi" mereu între job şi o pauză de masă, sau plata unei facturi şi o fugă la piaţă? Uneori mi-e ciudă că trebuie să mai şi dorm nopţile (partea pasivă din vieţile noastre, care se iroseşte fără rost).
Sunt de părere că nu poţi face viaţa mai lungă însă o poţi face mai "lată". Deci, am putea trăi mai intens preţuind fiecare lucru mărunt şi oamenii din viaţa noastră.

Delicii tăcute...

Îmi plac dimineţile de sâmbătă. Mi-ar fi greu să trăiesc fără muzică şi îmi place mult ciocolata, orezul cu lapte şi mierea de salcâm. Îmi plac oamenii şi sentimentul pe care îl am, atunci când îmi sunt în preajmă cei potriviţi. Îmi place parfumul cu miros de lămâi verzi, narghileaua cu aromă de mere verzi şi ochii negri cu gene lungi. Îmi place iarna când mă cuibăresc la căldură, îmi place muntele şi briza de culme cu arome de fructe de pădure şi iarba rece atingându-mi pielea...Îmi place atunci când merg pe stradă sau în mijloacele de transport să observ oamenii şi să-i privesc în ochi. Îmi plac discuţiile care pornesc de la subiecte banale şi se dezvoltă până la revelaţii profunde. Îmi place să râd până-mi dau lacrimile şi îmi plac oamenii optimişti. Îmi place să am încredere în mine. Îmi place să ascult oamenii şi să admir nudurile. Îmi place îngheţata de ciocolată şi primăvara. Îmi plac necunoscuţii care-mi schimbă profund viaţa din senin. Ador culoarea albastru şi artificiile. Îmi place numărul 10 şi toate coincidenţele fericite şi zâmbetele pe care mi le-a adus până acum. Îmi place când pot asculta ploaia şi îmi place să iau lumea în braţe. Îmi place să dansez şi îmi plac oamenii care, deşi se ştiu superiori, fac să pară că a împărtăşi e ceva natural şi plăcut. Îmi plac lăcrămioarele şi îmi place să merg desculţ şi fără umbrelă prin ploile calde de vara.
Prea multe îmi plac....

CE NE DORIM CU ADEVARAT?

Alergăm prin viaţă şi ne zbatem în acest zbucium din care parcă nu mai ieşim, ca într-un final să ne oprim şi să ne întrebăm: ”Ce vreau eu de fapt?”.
Promitem multe, facem puţine, luăm totul, oferim nimic, urlăm, tragem, ţipăm, minţim, pervertim lumea cu ce apucăm, dăm din coate şi apoi ne oprim istoviţi, fără nici o direcţie şi fără nici un ţel. Bârfim, rânjim cu răutate, jignim, atacăm pe la spate, uneltim, ne purtăm necivilizat, apoi ne batem cu pumnul în piept şi urlăm că suntem ”oameni”, că suntem ”fiinţe superioare”.
Vedem maşini luxoase, case mari, haine scumpe şi ne dorim şi noi. Credem că asta ne aduce fericirea care lipseşte. Pentru că da, lipseşte ceva. Ne bem minţile, ne înceţoşăm gândirea şi căutăm ”efecte tari”. Facem promisiuni deşarte, mărturisim iubiri neexistente şi furăm inimi şi trupuri pentru simpla plăcere. Ne-am creat propria Divinitate şi ne proslăvim eul.
Ce ne dorim cu adevărat? Putere, control, să dominăm? Ce ne mulţumeşte, pe noi, oamenii? CE?
Omule, opreşte-te o clipă din alergarea ta şi gândeşte, CE VREI de la viaţă?

Motivaţia

Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o epocă motivată, într-o epocă în care vitalitatea să dea naştere unor urme de neşters şi în care convingerile şi ideile să formeze sau să influenţeze profund existenţa viitoare. Aşa cum antichitatea spune poveşti despre zei şi piramide, cum Evul Mediu vorbeşte despre cruciade şi inchiziţie, cum mai recent anii '60 militau pentru libertate, nonviolenţă şi în America se lupta cu convingere împotriva rasismului. Şi, de ce nu, aş asista la curente care să dea naştere unor opere memorabile. Se întâmplă să realizez că asist însă la vulgaritate, mondenităţi obscure însă etalate pe post de ,,brad de Crăciun'' , lupte intestine din nou promovata politică televizată postdecembristă şi debusolarea generală legată de ziua de mâine. Se vorbeşte despre lideri care nu există, se iau în derâdere nume prestigioase ale culturii noastre şi se promovează mediocritatea în locul vârfurilor, ba, mai mult, se creează tipare de un absurd desăvârşit!
De ce scriu aşa ceva? Pentru că am avut revelaţia întrebării careia nu i-am găsit răspuns, pe care mi-a pus-o copilul meu: ,,Ce aş putea să mă fac când voi fi mare? '' Chiar....cum poţi explica unui copil ce înseamnă motivaţia ca şi concept individual sau general? Cum să exemplifici că ţelul unui individ nu se poate desprinde de cel al epocii în care trăieşte? Pare pretenţios, dar în realitate individul evoluează odată cu societatea şi nu cred că este numai un truism. Aşadar, uite o întrebare care naşte încă o alta! ...Din civilizaţia Renaşterii s-au născut şcolile, arhitectura şi tipograful. Din droguri şi convingerile anilor '60 s-au născut ,,Flower Power'' şi muzica psihedelică a lui Pink Floyd. Din drogurile secolului 21 se nasc averile ,,baieţilor deştepţi'', corupţia şi cultura de cartier care nu are nimic înălţător. Cum de regresăm într-atât de mult încât să acceptăm banalul, sărăcia, absurdul, ipocrizia şi platitudinea într-o epocă pe care o socotim superioară celor precedente? Poate cineva să dea raspuns copilului care pune întrebări? Eu....mă mai gandesc!

NOI ŞI TEATRUL GRATIS

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali.
Şi suntem, reuşim, uneori. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez, observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi înveliţi în zahăr.
Dimineaţă de dimineaţă dăm "cortina" la o parte, ne punem "masca" şi hainele de "scenă" şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust.
Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi....
Uităm că orice spectacol se "plăteşte" la sfârşit.

MARTISOR

Felul în care Românii sărbătoresc venirea primăverii este unic.
Mărţişorul dăruit în zorii primei zile din martie se purta 12 zile, uneori chiar până la vederea primului pom înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se că tot astfel va fi şi anul celui care l-a purtat.
1 Martie este în calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Sărbătoarea este anterioară timpurilor creştine, Dochia fiind un personaj păgân.
Simbolul şnurului realizat din cele două părţi răsucite, una alba şi cealaltă roşie, a fost iniţial folosit de daci, înainte ca romanii să-i cucerească. La cea vreme şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră data de Baba Dochia norii sale, şi simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii.
Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în roşu prin sacrificiul fetei. Din această cauza partea roşie din mărţişor reprezintă sângele şi sacrificiul.
În zilele noastre, mărţişorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevărată operă de artă. Oamenii oferă cu multă plăcere de 1 Martie marţişoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admiraţiei lor, ca respect şi stimă specială pentru doamne şi domnişoare.