Iubirea şi sentimentele dispar

Ne îndreptăm încet şi sigur spre o distrugere completă a umanităţii. Ce ştiam odată despre lumea asta, va fi doar amintire. Copiii noştri vor trăi într-o societate bolnavă care a început deja să-şi arate colţii. Unii se îmbogăţesc peste măsura pe spinarea celor săraci. Vor apare lupte pe străzi şi anarhie generate de sărăcia care se prefigurează în întreaga lume. Criza alimentelor va fi punctul de plecare al căderii civilizaţiei noastre. O civilizaţie nu se sfârşeşte de pe o zi pe alta, dar cum toate lucrurile au un început acesta va fi semnalul de pornire. Iubirea şi sentimentele dintre oameni nu mai sunt cum ştiam noi odată. Ne schimbăm mereu partenerul, uităm să iubim cu adevărat omul de lângă noi şi mereu căutăm altceva decât avem. Fericirea omului stă în fericirea sufletului, a continuităţii pe plan afectiv. Părinţii noştri ştiau să trăiască o viaţă fără să se despartă, deşi nici atunci viaţa nu era roz. Internetul este o armă care distruge casnicii, strică prietenii vechi, dar şi leagă unele noi, neputând ştii niciodată cât va dura o legătură dintre un bărbat şi o femeie cunoscuţi pe reţea.
Auzeam nişte grozăvii înspăimântătoare care îmi întareşte sentimentul că lumea asta este pe ducă...se spunea că nişte părinţi într-o ţară mai săracă, schimbau sexul copiilor lor, în speţă din fetiţe le făceau baieţi, vezi doamne pentru ca să nu-şi mai bată capul cu măritişul. Omenirea a înnebunit, asta e sigur. Mai auzeam zilele trecute în SUA, s-au oficializat legăturile dintre homosexuali şi lesbiene. Lumea asta aşa cum ne-a dat-o D-zeu era bună şi normală. Treptat, toate valorile spirituale şi crezul că trăim în normalitate se risipesc ca un fum. E o lume anormală, plină de răutate şi violenţă în toate stadiile posibile. Omenirea într-un final se va autodistruge, iar ăsta este un lucru sigur. Când creezi arme care pot distruge o întreagă planetă, iar asta depinde doar de un computer şi nişte butoane, nimic nu mai este sigur în lumea asta. Îmi pare rău de copiii noştri şi de copiii copiilor noştri, de lumea în care vor trăi. Flagelul drogurilor, al etnobotanicelor ajung să distrugă generaţii întregi. Sinuciderile din deznădejdea şi lipsa de speranţă în ziua de mâine vor prolifera.
De ce distrugem această lume poate unică în tot Universul?

P.S.
Viaţa este un lucru atât de fragil ca şi iubirea dintre doi oameni. Lumea se întoarce încet, încet invers şi asta nu va aduce nimic bun. Sunt legi ale naturii care trebuiesc respectate. Orice încălcare a lor, nu face altceva decât ca totul să se întoarcă împotriva noastră.

O ţară blestemată..

Am ajuns să-mi fie scârbă de ţara asta şi de ceea ce se petrece zi de zi aici. Mi-e ruşine că sunt cetăţean într-o ţară a hoţilor, beizadelelor şi fărădelegi. Din păcate nu ne-am ales locul unde să ne naştem. Suntem şi vom rămâne o ţară de necivilizaţi, o ţară de manele, plină de mizerie la fiecare pas, dar cu pretenţii de ţară europeană. Mai degrabă suntem o ţară din lumea a treia, dacă ne luăm după nivelul în care se respectă legea în ţara asta. Suntem un popor jalnic şi eu unul regret timpurile comunismului. Nu zic că era foarte bine atunci, dar parcă exista mai multă egalitate între oameni. Astăzi prăpastia dintre cei săraci care n-au ce pune în farfurie şi cei bogaţi care se lăfăie în vile luxoase, se adânceşte din ce în ce mai mult. Cel mai bun lucru pentru cei care au curajul să înceapă o nouă viaţă civilizată, ar fi să fugă de aici cât mai pot. Aici e o ţară de mafioţi, de hoţi şi de "băieţi deştepţi". Începe să-mi fie scârbă rău de ţara asta.

FRICA

Trăim de atâtea ori cu frică încât uităm cum e să trăim fără ea. Ne pierdem de multe ori de noi, fugim de ceilalți, evităm să trăim, doar pentru că ne temem. Martorii fricii noastre, tăcuți, ne amintesc că trecem pe lângă oportunități, ratăm ocazii și pierdem timp, ascunzându-ne. Din frica de a ne asuma riscuri, de a face lucruri noi, de a confrunta necunoscutul, de a descoperi și schimba ceea ce nu ne place, facem compromisuri, ne îndepărtăm de noi și de cei din jur, evităm din ce în ce mai multe situații, până când ne izolăm în singurătate, ne pierdem încrederea și speranța. Nu ne putem permite să ne ”jucăm” cu frica, nu o putem controla pentru că ajunge să ne controleze ea. Putem lupta cu gândurile care ne fac să ne temem, putem să ne învingem frica dacă alegem să nu mai fugim ci să o ”privim în ochi”, demonstrându-i că nu ne poate face să fim victime atâta timp cât o vom confrunta. Doar așa putem deveni curajoși, iar experiențele hrănite de teamă, vor rămâne în urmă, ca martori tăcuți ai fricii noastre.

P.S.
Îmi este frică doar de mine...

Valoarea vieţii noastre

De multe ori în viaţa noastră eşuăm, suntem şifonaţi şi prinşi în noroi de deciziile pe care le luăm şi de circumstanţele care ne apar în cale. Ne simţim ca şi cum nu am avea nici o valoare.
Dar indiferent de ceea ce s-a întâmplat sau se va întâmpla, tu nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Curat sau murdar, şifonat sau neşifonat, tu vei rămâne de nepreţuit pentru cei care te iubesc.
Valoarea vieţii noastre nu constă în ceea ce facem sau pe cine ştim, ci în ceea ce suntem.
Tu eşti special…Nu uita asta!

P.S.
Ţine minte că te-ai născut pentru a-ţi trăi viaţa, nu trăi doar pentru că te-ai născut! Nu merge pe drumul pe care te poartă viaţa, du-ţi viaţa pe drumul tău.

Diferenţa dintre umbre şi realitate

Constat cu amărăciune că din ce în ce mai puţină lume este ancorată în realitate. Culmea este că în loc să vadă ceea ce este lângă ei, se uită pe perete la umbra proiectată având impresia că ceea ce văd este de fapt ceea ce au lângă ei. Spre exemplu: multă lume vede un vârcolac hamesit pe perete şi se sperie şi fuge care încotro, când de fapt era doar un amărât de bişon care cască. Preferăm să trăim în lumea umbrelor de pe pereţi, decât în realitate. Asta se întâmplă şi în relaţiile interpersonale. Am auzit frecvent laude despre diverse persoane şi când colo nu erau decât descrieri ale umbrelor unor gândaci pe pereţi. Foarte puţină lume îşi arată adevărata valoare şi mai grav este că au început şi ei să creadă că umbra poate înlocui realitatea. Un om puternic nu îşi arată niciodată adevărata putere pentru că de fapt nu are nevoie. El din contră se arată mai slab puţin pentru a putea să interacţioneze cu ceilalţi altfel toţi s-ar feri din calea lui. Recent am întâlnit oameni care au atât de adânc înrădăcinată ideea că umbra e realitatea, că până şi atunci când o dau rău de tot în bară, muşcând mai mult decât pot mesteca, în loc să scuipe, nu mai respiră şi preferă să se autodistrugă. Un om puternic îşi cunoaşte limitele, pentru că numai cunoscându-şi propriile limite, îşi poate aprecia corect adversarii. Societatea fără conştiinţa de sine, ne va duce la alienare rapidă. Vom fi toţi învingători, toţi în vârful piramidei sociale. Şi unde ne este baza? De fapt baza va fi acolo, numai că nu îşi va mai accepta condiţia proprie. Şi astfel, nu mai spun unde vă duce, pentru că eu sunt cu mult mai bătrân şi îmi aduc aminte, dar voi majoritatea interlocutorilor sunteţi prea tineri să vă amintiţi.

Cosmetizare

Ne cosmetizăm viața când încercăm să fim ca alții, fără să știm de fapt cum suntem noi, când ne căutăm modele în exterior și ne rătăcim de modelul din interiorul nostru, când facem din valorile altora, propriile noastre valori. Ne cosmetizăm viața când nu avem îndrăzneala de a ne arăta lumii așa cum suntem, sau când nu știm exact cum suntem, când am preluat standardele altora pentru că nu le-am știut crea pe ale noastre.

PROPORŢII

Învingătorul ia totul, nu, învingătorul doar expune tot.
Capacitatea de a fi împreună, nu vitrina ne determină să construim. Nu putem evolua în replici, suntem evaluați abia după ultima pagină și acolo se află prima privire, cea care ne-a dezvăluit direcția.
De ce nu durează toate relațiile, de ce nu este păstrată cea mai dorită persoană? Pentru că viața ne pune în fața deciziilor pe care nu suntem în stare să le luăm, dar le acceptăm dacă celălalt le determină.
Sporadic ne gândim, ne întoarcem la persoanele care ne-au părăsit: măcar au ştiut ce vor, au avut puterea.
A lua o decizie și a o duce până la capăt are o notă de plată pe care cel ce pare înțelept și nu radicalul nu o poate suporta, dar nici nu poate păși apoi mai departe. Celui care a mers mai departe i se cer doar răspunsuri, întrebări are toată lumea, diferența este că el și le pune și tocmai de aceea are răspunsuri.


P.S.
Este important să-i poți spune oricând celuilalt: Bună, frumusețea se plimbă între mine și tine.

Deci …. nu mai suport cu căldura!

Nu mai ştiu pe unde să mă bag la umbră cu limba pe umăr şi capul sub presiune! Sunt nouăzeci la sută apă şi îmi e tare teamă că o să mă evapor dacă mai continua aşa. Mă frige volanul, clanţa la uşă, asfaltul, mă frige până şi tricoul pe spate! Ce mai …. sunt fript la foc mic şi simt că în curând mă lipesc de tigaie! Mă mai întreabă câte un coleg dacă “m-am copt la minte” ! …. dacă aşa te coci la minte, nu merci! Lasă-mă aşa, mai bine sănătos şi sărac decât bogat şi bolnav!

Cum o fi acum la mare pe şezlong cu berea rece în mână ???.....