Pentru moşul cel drag

Te rog să mă ierţi că nu ţi-am mai scris de atât de multă vreme, poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins şi de sărbătoare. Îţi scriu însă acum, când văd că lumea e pe zi ce trece tot mai rea şi mai bolnăvicioasă. Datorită acestui fapt, te rog să aduci câte un sac de bunătate oamenilor răi şi câte un sac de sănătate fiecarui om bolnav.
Pentru mine nu ştiu ce să-ţi cer. Dragoste ţi-am cerut cândva şi mi-ai adus. Ţi-aş cere acelaşi lucru pentru toţi compatrioţii mei. Dar cine ştie dacă ochii dumitale bătrâni şi obosiţi de lumina crudă a zăpezilor cu care te lupţi an de an ca să ne aduci tuturor bucurie, nu se vor înşela din cauza furtunilor de ceaţă argintie? Eu vreau să îţi pot scrie şi peste câţiva ani. Ţi-aş cere linişte şi pace sufletească, dar ştiu că sunt atâţia oameni zbuciumaţi şi atâţia copii bătrâni înainte de vreme care au nevoie de asta, încât nu îndrăznesc să le vreau pentru mine. De aceea, dacă nu m-ai uitat şi dacă crezi că încă mai merit un cadou, fă doar ca lacrima să-mi fie iaraşi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fă-i măcar o dată să strălucească aşa cum străluceau când ne-am întâlnit prima oară.
Apoi dacă vrei, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care să-l împodobesc cu vise în care zâmbetele nu se pierd, iar lacrimile, prizoniere fără glas, mai strălucesc, dar nu mai dor! Un brad pe care să aşez îmbrăţişări fără sfârşit care nu dor când braţele trebuie să se descleşteze. Da, asta vreau.
Printre cadourile răsturnate sub brad nici nu mă uit deoarece ştiu că mi-ai păstrat deja ceea ce este al meu.
Te aştept… fie că vii sau nu.

ANUL ACESTA MOŞ CRĂCIUN NU TREBUIE SĂ VINĂ ÎN ROMÂNIA

Îmi pare rău că vă stric bucuria sărbătorilor. Uite-aşa sunt unii cârcotaşi care nu-i lasă domne pe alţii să se bucure. Eu mă număr printre ei. Dar dacă stau să mă gândesc bine, nu cred că foarte multă lume va fi impresionată de ceea ce voi scrie.
Ieri, un om s-a aruncat de la balcon în gol în sala plenului de la Parlament, în momentul în care Boc tocmai începea să ţină un discurs. Acest om este un om modest cu o familie în care există un copil bolnav de autism. Guvernul nostru a considerat că ţara se va pune pe picioare dacă vor micşora îndemnizaţiile care se cuvin copiilor cu dezabilităţi şi însoţitorilor lor. Adrian Sobaru nu a mai vrut să trăiască umilit de Guvern, aruncat la marginea societăţii de noi toţi, noi care ar trebui să formăm societatea civilă.
Dacă stau să mă gândesc bine, ieri noi nu am existat, a existat un singur om: Adrian Sobaru care a făcut gestul pe care ar fi trebuit să-l facă o ţară întreagă, să protesteze. Nu aşa, dar cu luni şi luni în urmă toată ţara trebuia să fie în stradă.
Adrian Sobaru aşa a ştiut să protesteze, nu-l judecaţi, dacă am fi fost toţi în stradă pe 15 iunie, acum el nu ar mai fi făcut aşa ceva.
Acum, la această oră când scriu, în faţa spitalului unde acest om este internat, ar fi trebuit să fie mii de oameni. Poate sunt câţiva colegi şi ăştia câţiva la un moment dat se vor împrăştia. Trebuie să meargă acasă, să facă piftia, sarmalele, salata boeuf, cozonacii, pentru că, nu-i aşa, noi mâine vom sărbători naşterea Domnului. Vom fi buni, darnici, primitori, vom ciocni o ţuică fiartă şi ne vom ura: "Când va fi mai rău, aşa să ne fie!" Ei bine da, aşa să ne fie pentru că asta merităm şi o să ne fie şi mai rău la anul şi noi vom continua să urăm acelaşi lucru.
Suntem o societate imorală, dar avem siguranţa că peste ani, pe teritoriul României va fi noul Ierusalim, va fi Grădina Maicii Domnului. Aş râde de acest lucru dacă aş putea, dar nu mai pot nici să râd, nici să plâng.
Ne urez să avem Sărbători fericite, să ne mâncăm în linişte şi voioşie caltaboşul, sarmalele şi cozonacii!

Deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului!

Deşi toţi suntem conştienţi că România are nevoie de o schimbare majoră pentru că altfel ne vom prăbuşi, moţiunea de cenzură a fost respinsă. Deşi era singura variantă ca ţara aceasta să îşi poată reveni, ea a fost eliminată. Acest lucru demonstrează încă o dată că politicienii noştri sunt interesaţi doar intereselor lor materiale şi nu de binele celor care i-au ales. Asta deşi Art. 47 din Constituţia României specifică foarte clar: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.".
Mai mult decât atât, Art. 69 din documentul menţionat precizează că: "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.". Foarte interesant este că tot în Constituţie, la Art. 80, este specificat foarte clar rolul preşedintelui ţării: "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.". Cred că este evident pentru toţi că reprezentanţii statului nu respectă niciunul dintre aceste articole şi, astfel, nu respectă legea fundamentală a statului. Unul dintre motive este Art. 109: "Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului.".
Însă, motivul principal pentru care politicienii noştri nu îşi fac treaba şi ne sfidează este acela că nu au stabiliţi indicatori de performanţă şi nici nu au vrut să voteze legea răspunderii. Astfel, fac orice vor pentru că nu ştie nimeni ce şi cât ar trebui să facă şi nici nu are cine să-i controleze. Este ca şi cum cineva te-ar angaja să-i păzeşti banii, dar nu te-ar pune să semnezi pentru suma pe care ai primit-o în grijă. Numai conştiinţa şi cinstea te-ar mai putea opri să nu furi din acei bani. Iar politicienii noştri nu cunosc nici măcar ceea ce înseamnă aceste două cuvinte. Aşa că fură tot ce pot şi cât pot.

Despre noi şi ai noştri ca brazii

Mă refer la români, este evident....Comentam zilele trecute blogul unui prieten despre ziua naţională. Mi-am dat seama că acolo nu am nici spaţiul, iar la momentul respectiv, nu aveam nici timpul necesar pentru a mă desfăşura, aşa că, mi-am amintit şi am purces la "bârfit". Nu am o stare foarte bună, vă avertizez, răceala de săptămâna trecută se încăpăţânează, nu numai să nu plece, dar să se şi agraveze, făcându-mi în ciudă, parcă..."sâc...sâc..a fost weekend şi tu ai stat cu gâtul franjuri , cu febră şi frisoane, în vârful canapelei, cu ceaiul în nas, scriind cai verzi pe pereţi..."....şi totuşi, catâr cum sunt, mă încăpăţânez şi eu să scriu, măcar îmi las nervii în cuvinte şi frustrările în fraze....
Am spus deja că nu mă mai uit la televizor de o bună bucată de timp, însa, din când în când, simt nevoia să mă irit şi dau pe un canal de ştiri. Nu rezist mult, e adevărat, dar cele câteva minute de autopedeapsă sunt suficiente să mă "lipească de tavan. Dacă nu aş şti că jignesc prin comparaţie, aş spune că situaţia de azi din România seamănă oarecum cu unul din subiectele serialului "Fringe" ( pentru cei care nu-l ştiu, este o suită de evenimente, oarecum legate de irealitate, transpuse însă în viaţa cât se poate de actuală a unor agenţi FBI, dar mai ales a unui eminent doctor, scos de la "nebuni" după 16 ani de "odihnă", pentru a ajuta în descifrarea unor evenimente, cel puţin bizare).
Aşa mi se pare mie România azi, o suită de evenimente bizare, ce se succed cu repeziciune prin viaţa noastră, influenţându-ne într-un mod atât de nefast existenţa. Totul, am senzaţia că ţine de domeniul ştiinţifico-fantasticului, de la onorurile militare date lui Boc, la înjumătăţirea îndemnizaţiei pentru copii ( ca perioadă de data asta, că la sumă umblaseră deja), de la iahnia de fasole împărţită cu darnicie de câteva primarii mai înstărite, până la copii morţi de frig în orfelinate din cauza "crizei", criză care, nu ştiu cum se face, îi afectează doar pe cei mulţi, prost plătiţi, cu taxele la zi şi fără datorii la stat, dar nu se apropie de categoria favorizată a lumii ăsteia nebună. La noi dacă nu eşti rudă, prieten, cunoştinţă cu menajera sau şoferul copilului lui Boc, Blaga, Berceanu, Videanu, Udrea, dar mai ales, Băsescu, poţi să-ţi iei bocceluţa la spate şi să pleci unde vezi cu ochii, chiar şi la vecinii bulgari, că aici nu ai nici o şansă.
Nu sunt nici primul şi nici ultimul frustrat, revoltat, sătul şi cum mai vreţi voi, de realitatea asta bizară ce ne cuprinde în fiecare zi ca în pâlnia unei tornade, ridicându-ne în văzduh şi dând cu noi de pământ , cu din ce în ce mai multă putere de fiecare dată.
Şi ca să fie tacâmul complet (nu am înţeles niciodată expresia), mai vin şi sărbătorile cu, cântece vesele, reclame luminoase şi colorate, listele copilului aşezate frumos pe frigider, gaura imensă de pe cardul de credit şi nesimţirea celor care ne conduc şi care au aroganţa să iasă pe sticlă şi să spună că salariile bugetarilor vor „creşte” în 2011 cu 15% şi acum revin la comentariul de la care am pornit, fraţilor, ce naiba suntem aşa uituci?
Hai să facem o campanie de strângere de fonduri pentru lecitină, să luăm câte un pumn de pastiluţe (de lecitină, nu de altceva) şi să redevenim oameni!

Lumea în care trăim

Sinceritatea, modestia, bunul simţ au ajuns să fie defecte atâta timp cât trăim într-o lume în care se cere să fii jigodie. Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar ii afectează mai mult pe cei din jur.
Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit în tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc. Reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalti.
Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. ÎI vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon, însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări.
Of, în ce lume trăim. Îmi este dor de copilărie, de lumea perfectă de altă dată.

La medicul de familie

Sunt bolnav. M-am procopsit cu o blestemată de gripă prin bunăvoinţa celor de la termoficare ce nu ne-au livrat căldură în zilele friguroase. Ce folos că după ce m-am îmbolnăvit s-au dezmorţit şi caloriferele?...Le-am „urat” şi eu de sănătate, la rândul meu.
M-am dus dimineaţa la prima oră de program, adică la 8.00. Nu era nimeni în aşteptare în faţa cabinetului şi m-am bucurat. Am intrat şi mi-am dat seama de ce nu era nimeni afară; în cabinet nu era decât asistenta, doctora venea mai târziu. I-am spus acesteia ce am păţit şi m-a trimis acasă că nu am programare! La insistenţele mele şi văzând că imi curge transpiraţia pe faţă şi dogoream căldură din toată fiinţa mea aflată la 38 cu 5, m-a trecut pe listă la sfârşit de program. M-am reîntors la ora programată şi am făcut cunoştiinţă cu noul sistem sanitar.
În primul rând mi s-au prescris medicamentele cele mai „subţiri” ca preţ, apoi mi s-a cerut adeverinţă de salariat. I-am spus doctoriţei că m-am simţit rău noaptea şi de aceea am venit la doctor la prima oră, nu am putut să trec mai întâi pe la serviciu, mai ales că lucrez la capătul celălalt al oraşului.
Mi-a tăiat reţeta şi mi-a spus că nu îmi poate da concediu medical deşi, se impunea izolarea la domiciliu, deoarece nu am venit cu adeverinţă de la locul de muncă cu câte zile de concediu medical am avut în ultimul an..
Dumnezeule!!! ăstia chiar nu gândesc? Sau vor să facă genocid? Să ne extermine?...După ce că sănătatea e cum e, ne-o mai şi subminează..
De ce nu poate ţine medicul de familie evidenţa zilelor de concediu medical pe care tot el ni-l eliberează?
Aşa că fraţilor dacă vreţi să rămâneţi sănătoşi, evitaţi mersul la medic. Dacă totuşi trebuie să ajungeţi acolo, faceţi cum vă spun eu: Daţi telefon cu trei sau patru zile înainte să vă imbolnaviţi si programaţi-vă, apoi mergeţi la personal şi scoateţi-vă doua adeverinţe, una de salariat şi una cu, cate zile de concediu medical aţi avut, apoi faceţi o cerere de concediu de odihnă pentru a doua şi a treia zi, aşteptaţi să vă îmbolnaviţi şi abia apoi speraţi la un consult medical.
Oare parlamentarii fac la fel?...

Suntem nebuni?

Apa plată este la acelaşi preţ cu berea . Brânza e mai scumpă decât carnea (brânza telemea 19 lei, brânza de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei). Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile. Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decât laptele bătut. Portocalele mai ieftine decât merele. Cărţile sunt mai ieftine decât revistele. Biscuiţii fără ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata. Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă. Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure. Ceaiul mai scump decât sucul natural. Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari. Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită. Vinul este mai ieftin decât strugurii. Pixul cu mină este mai ieftin decât mina de pix fără pix. Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională... Şi aş adăuga: Oamenii neinstruiţi sunt mai "scumpi" decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se "vând" ieftin.

Moş Nicolae

Moş Nicolae, te rog să ai grijă şi de prietenii mei. Sunt maturi, dar în suflet, sunt tot nişte copii. Ai grijă şi de ghetuţele lor. Fii generos, aşa cum sunt şi ei. Ai grijă şi de visele lor şi nu le trimite nuieluşe. Ai grijă ca rănile din sufletele lor să se vindece. Să le spui că exista oameni care ii iubesc, dar nu stiu cum, sau nu pot sa-si exprime sentimentele. Ai grijă să le spui să înveţe să se ierte pe ei înşişi întâi şi apoi să-i ierte şi pe cei din jurul lor. Dă-le putere să treacă peste toate greutăţile, să poată culege flori răsărite din lacrimile căzute ieri. Ştii ce e mai greu de suportat. Singurătatea !!! Prietenii mei nu vor să le dăruieşti case, maşini, vacanţe, călătorii, toţi îşi doresc un singur lucru. Să fie iubiţi. Ai grijă să le zâmbească inima. Adu-le aminte să nu uite nici o clipă de dragostea faţă de cel de lângă ei.
La mulţi ani, tuturor celor ce poartă numele Sf. Nicolae!

Alt timp

Vorbeam cu un prieten de curând despre faptul că nu mă simt ca aparţinând acestei perioade şi nici acestor locuri, iar el m-a întrebat când mi-aş fi dorit să trăiesc. Cred că cel mai mult mi-ar fi plăcut perioada interbelică. Îmi place cum arăta Bucureştiul atunci, îmi place tot ce citesc despre modul de viaţă (oarecum boem), despre iubirile descrise de scriitorii momentului. Oamenii erau exact aşa cum îmi plac mie (sau aşa îi percep eu, din ce citesc), politicoşi, dornici de nou, iubitori de cultură.
Nu-mi place cum arată oraşul azi. Nu e nici pe departe ceea ce ar trebui să fie o capitală europeană. E un amestec fals de gusturi necizelate şi neinstruite. Clădirile poartă parcă amprenta şpăgilor date pentru obţinerea autorizaţiilor. Cu cât e mai înaltă, mai mare, mai hidoasă şi mai de prost gust, cu atât trebuie să fi fost mai mare şpaga primită de vreun funcţionar responsabil cu cine ştie ce prin primărie. Oamenii sunt "urâţi" azi, adunaţi de prin toate colţurile unei ţări chinuite, veniţi cu speranţa că vor reuşi aici ce nu pot face acasă. Concentraţi doar pe lucruri efemere: bani, job, rate... Fără interes pentru partea frumoasă pe care o poate oferi un oraş cu pretenţii: teatru, concerte, lansări de carte....
Offf, unde este Bucureştiul de altă dată?

Paria

Am răcit stând dezbrăcat în frig. Tuşesc şi ştiu că ăsta poate fi doar începutul. Dacă pui la socoteală şi durerea de cap, ştii cam cum se vor derula lucrurile. Dar îmi vine să lupt cu rahatul ăsta de răceală. Virusul ăsta scârbos mă scoate din minţi, vrea el să-mi demonstreze cât de slab pot fi. Am de gând să-i trag una în bot şi să-l trimit la dracul în praznic unde îi e locul. Îmi repugnă, mă umple de greaţă şi mă înfurie ca şi cum ar fi mizeria universului. Neah, nu mai am chef să fiu înţelept, analitic, realist şi vreau să spulber un virus. Ştiu, m-am tâmpit! Aşa am eu chef, să ripostez, deşi cu viruşii nu prea lupţi unu la unu. Ii trânteşti un vaccin şi gata. Îl anihilezi. Simplu. Acuma io ştiu că nu merită, că e un virus patetic şi mititel. În mod normal nici nu m-aş agita, am vazut altele şi mai şi. Dar, ce să mai, m-a prins pe picior greşit şi l-am lăsat să mă enerveze chiar dacă nu trebuia băgat în seamă şi-o să crape singur. Aproape toată lumea din jurul meu a fost răcită. Io scăpasem miraculos. Nu că mă feream, dar aveam aşa un soi de imunitate la răceli..Râdeam şi ştiam că nu mă atinge nici o bacterie, nici un virus sau altele de dimensiuni d-astea microscopice. Altele erau grijile mele, macrocosmosul. Uite-mă acum atins şi furios, eu eram printre puţinii care n-o păţisem şi mai şi strigam triumfător că io nu mă umplu de toate jegurile de răceli. Tuşesc, fir-ar! Expectorez, fir-ar! Nici măcar n-am luat răceala asta de la cineva, să pot da vina. Am stat în frig crezând că un rahat de virus n-o să mă poată atinge pe mine. E mic şi dezgustător şi s-a băgat în respiraţia mea care e şi-aşa îngreunată de tutun. Şi nu pare să vrea să se oprească. Aşa că iau măsuri, declar răceala asta paria şi refuz să mă îmbolnăvesc mai departe. Îmi crapă capul de durere.
Deci, virus. Du-te tare , măăăă

Ha , ha, ha

Am revenit :)