Argument

Acest text nu e o odă închinată iubirii infinite, jumătăților care se caută prin Univers, sau altor fantasme. Vin cu argumentări la postarea anterioară. Cine caută siropoșenii, să treacă mai departe. Intenția mea este sa vă resetez mindset-ul în materie de Ziua îndrăgostiților si nu numai. Așadar nu trebuia să încercați să așteptați ceva de Valetine's day! Nu trebuia să presupuneți că vom veni cu flori, cu ciocolată sau jacuzzi. Nu trebuia să vă cheltuiți excesiv banii pe la coafor și manichiură, pentru ca să observe EL cât de mult vă pasă. Nu trebuia să vă îmbrăcați strident și să vă machiați fără măsura. El e convins că ești frumoasă exact așa cum ești. În plus, o atitudine ca aceasta vă poate salva de niște frustrări de care veți scăpa mai greu decât vă imaginați.

E bine să știți că pe mulți nu-i interesează Valentine's day. Pentru proști, e doar o zi în care sexul e mai scump.  Nu am pretenția să înțelegeți asta. Și poate nici nu trebuie. Noi bărbații care gândim cu capul dintre umeri nu cu cel dintre picioare funcționăm altfel. Acceptați-ne așa cum suntem. Așa ne-ați găsit, așa să ne păstrați, pentru că va plăcut. Iar dacă tot vreți să marcați momentul, puteți să încercați să ne surprindeți cu o cină romantică gătită de voi, cu faptul că vreți să vă uitați împreună cu noi la meci, sau pur și simplu cumpărați-ne o bere. Ziua îndrăgostiților e în fiecare zi!!!!

Hai, la munca!

Sfantul Valentin sau Dragobete?

Personal prefer "Dragobete", pentru simplul fapt că sunt român și nu sunt de acord cu împrumutarea unor tradiții de la alte popoare, când avem tradiții ce datează de milenii.

Consider ziua de Sfântul Valentin o zi de nume pentru cei ce îi poartă numele și atât!

Cei care cred că dragostea e doar de Sfântul Valentin din partea mea să fie sănătoși. Persoanele reale se iubesc tot anul și în fiecare zi și nu au nevoie de o zi specială.

Ca și abnegația cu "azi e ziua sărutului în club, sărutați pe oricine" zău? Le-ați făcut analizele la intrare? Prevăd o epidemie de herpes, hepatită și gonoree.

Mi se pare normal ca oamenii să se iubească în mod natural. Mă întreb, se iubește doar o dată pe an? adică pe 14 februarie? Dacă și Dumnezeu ar trimite soarele doar într-o zi a anului?

Să fiți iubiți și să iubiți în fiecare zi mai mult decât ieri...

Mănânci, crăpi !!!

Nimic nu mişcă în ţara asta fără acest guru al halelii, acest ayatollah al ciorbei de urzică, nenea ăsta cu nume imposibil, Mencinicopschi. Vreţi să ştiţi cum să vă hrăniţi? Întrebaţi-l pe M. El şi numai el deţine secretul. Mai încearcă unii să se bage în treabă, nelipsiţii cercetători britanici şi americani, care găsesc mereu chestii revoluţionare. Ba că e bună cafeaua, ba că nu e, ba că să bem bere, ba că mai bine zeamă de alge. Nişte amatori. Noi îl avem pe Mencinicopschi! Ei, să vedem.

Carne? Nu, că orbeşti. Lactate? Nu, că te tâmpeşti. Dulciuri? Nu, că te loveşte damblaua. Mezeluri? Ce, eşti nebun? Hm, dar nici plantele nu-s în regulă, că sunt modificate genetic. Şi mai au şi nitriţi. Peştele are mercur, păsările au gripă, vaca e cam nebună, iar porcul e prea porc. Ouă? Nu, că sunt găinile melancolice. A, şi apa de la robinet e cam naşpa, că-i contaminată. Hrana ideală ar fi, după Mencinicopschi, friptura de vânat, merele pădureţe şi apa de izvor. Că aşa mâncau strămoşii noştri. Treaba e că şi vânatul a prins gustul hranei din conservă. Adică, din containerele de gunoi. Mere pădureţe nu prea găsim, rămâne doar apa de izvor. În nici un caz îmbuteliată, plasticul e cancerigen!

Mor să ştiu ce mănâncă nea Mencinicopschi. Eu cred că are în spatele casei o mică fermă, cu găini fericite şi legume îngrăşate cu rahat natur. Sau, bagă în el salamuri şi fast-food-uri şi râde cu gura plină de cei care îl ascultă. Mai dau pe net, că sunt nelămurit rău. Mâncaţi bio, ne îndeamnă alţii. Şi folosiţi doar vase de lemn şi de lut. Să nu vă pună naiba să băgaţi mâncarea în oale de metal sau de sticlă, că ăia sînteţi. Prăjeală? Ferească sfântul. Fierbere? Stricaţi vitaminele. Sare? Zahăr? Niciodată.

Atunci ce? Notaţi: seminţe de susan, sucuri de aloe vera, muguri de plop, fiertură de ovăz, ciuperci shittake (nu mă întrebaţi), lapte de soia, unt de migdale, germeni de fasole, suc de pătrunjel. Aha! Dar o slană afumată de Târgu Secuiesc, cu telemea de Sibiu, pită de Hălchiu, ceapă de Făgăraş, usturoi de Copălău şi-un păhăruţ de vinars de la Brad, am voie? Nu? La naiba! Nu cred că mai apuc suta!

Zâmbind enigmatic, în drumul spre balamuc

După ce a băgat sute de mii de euro în buzunarul lui Dan Diaconescu, în cele 360 de episoade difuzate la OTV, dispăruta Elodia Ghinescu a fost lăsată să tragă o gură de aer, acolo unde şi-o duce încă zilele sau acolo unde i-or putrezi oasele. Aşezată în dosarul celor 1.300 de persoane declarate dispărute, Elodia a devenit lider al acestui ceaslov prăfuit, pentru că între filele “Dosarului persoanelor declarate dispărute pe teritoriul României” zac uitaţi unii care ar fi putut fi acum străbunici chiar dacă, la data dispariţiei, erau preşcolari.
Din momentul în care soţul său, Cristian Cioacă, a declarat dispariţia (30 august 2007) au trecut mai bine de cinci ani. În tot acest timp, anchetatorii nu au găsit “probe elocvente, care să pună sub acuzare” pe bărbatul Elodiei. Cele câteva pete de sânge găsite în apartament nu erau determinante măcar pentru declararea decesului Elodiei Ghinescu, câtă vreme lipseau probele principale acestui demers: cadavrul şi arma crimei. Părinţii Elodiei au depus şi ei o plângere penală, simultan cu ieşirile repetate la rampă ale anchetatorilor, care au ţinut să repete de fiecare dată că examinarea noilor probe existente reprezintă o operaţiune de durată. În tot acest timp, Cristian Cioacă a fost citat la Poliţie (unde lucra) şi la Parchet de 180 de ori, audierile şi declaraţiile însumând peste 500 de ore. Fără rezultat, însă.
Dar, deodată, la începutul acestui an, soţul Elodiei a fost pus sub acuzare pentru “crimă şi profanare a cadavrului”. Fără să existe cadavrul. Fireşte, probele suplimentare, găsite de anchetatori (după cinci ani şi jumătate) pe o sticlă de parfum şi pe tocul pistolului deţinut de fostul poliţist, ar arunca îndoieli asupra nevinovăţiei acestuia.
Publicul îşi pune totuşi întrebări vizavi de exactitatea datelor din raportul prezentat de anchetatori instanţei. Raportul menţionează că “Cristian Cioacă şi-a ucis soţia cu repetate lovituri de cuţit, în noaptea de 29 spre 30 august 2007”. Deci, să fim bine înţeleşi: nu dimineaţa, nu seara, nu în amiaza zilei de 29, ci exact în noaptea dispariţiei. Totodată, anchetatorii vin cu amănunte demne de a fi preluate de pe memoria unei camere video: “După ce a ucis-o, autorul a transportat cadavrul în cada băii, unde l-a secţionat în mai multe bucăţi. După aceea, l-a introdus într-o geantă de voiaj (?!?!?! n.a.), cu care a transportat-o într-o pădure din Municipiul Braşov, unde a îngropat-o.” Nu se ştie în ce pădure, nu a fost descoperit cadavrul, dar se ştie cum a transportat, luându-se de bună opinia hotărâtă a mamei dispărutei, care a declarat în faţa instanţei că “a dus-o în valiza aia maro a lu’ Elodia”.
Tot mai mulţi dintre jurnalişti analizează acum zâmbetul pe care îl afişează Cristian Cioacă, la sosirea în sala de judecată, încătuşat; unii îl consideră “zâmbet misterios”, alţii “zâmbet de uşurare”. Personal îndrăznesc să afirm, cu convingere şi fără rezerve, că rânjetul fostului soţ al Elodiei este unul tâmp. Chiar de a ucis-o sau nu pe nevastă-sa, derularea “anchetei” acestei dispariţii nu îl poate trimite pe învinuit decât la balamuc. Afecţiunea psihică ce l-a îmbrăţişat pe Cioacă ţine al naibii de mult de măsura în care acesta este vinovat. Există, conform specialiştilor în drept şi sociologie, posibilitatea ca Elodia Ghinescu să-şi fi luat câmpii, după bătăile pe care i le administra bărbat-su, trăind acum în vreun colţ al lumii. În acest caz, toate surorile mari ale psihiatriei clinice (paranoia, schizofrenia, demenţa şi delirul) vor veghea asupra lui Cristian Cioacă, până va pune mâinile pe piept, schimbând celula închisorii de maximă siguranţă cu camera de supraveghere a unui ospiciu.