Numai popă să nu fi

Vai ție, păcătoaso! Care umbli în fuste scurte de ți se văd toate cele de taină. Nu ne mai duce pe noi în ispită cu apartamentul tău de vizavi de biserică, așa că mai trage jaluzelele când faci baie, că nu mai pot să-l dau jos pe paracliser din clopotniță. Ai băgat focurile iadului in toți enoriașii, care nu mai vin la biserică să mă vadă precum slujbesc, ci să te vadă pe tine... precum te apleci să bați mătănii. Până și eu, om al bisericii, pre când citeam oamenilor mei despre facerea lumii, cu ochii la… , aia la…, la născătoare, am sărit 3 pagini de am ajuns la arca lui Noe, de a ieșit cam așa: ”După ce Dumnezeu l-a făcut pe Adam, apoi a făcut-o și pe Eva, apoi a smolit-o pe dinăuntru și pe dinafară și i-a dat drumu’ pe ape“. De necaz și rușine m-am ascuns în altar și-am băut tot vinul de împărtășanie. E drept fata moșului că moda cere să ți se vadă fizionomia, dar la tine, fata moșului, sa vede toată anatomia. Amin! Doamne iartă-mă de păcate ..dar nu rezist.                  

P.S.

Fă ce spune popa, nu ce face popa!

REVOLTĂ..!!!!!!!!!!!

Mă uit în jur, în viața reală, pe net, în cea virtuală pe majoritatea site-urilor și nu înțeleg un lucru! Toată lumea e pusă pe judecata celorlalți! Cum se află în spatele unui monitor și au dreptul la libera exprimare, gata, sunt cei mai mari judecători !! Care mai de care se crede mai interesant, mai important, dându-și cu părerea că acela e prost, că aia e urâtă… Opriți-vă măi oameni buni. Cine naiba vă credeți? Uitați-vă în curtea voastră prima oară înainte să judecați. Sau sunteți perfecți? Nu mai fiți atât de răutăcioși unii cu alții că nu sunteți mai interesanți deloc, și în plus sunteți penibili. Toată lumea judecă ,dar nu se uită la el!! 
V-ați pus vreodată întrebarea că lucrurile în care credeți voi, adevărurile alea absolute pentru care sunteți în stare să sfâșiați pe cineva, ar fi GREȘITE? Că pot fi doar niște puncte de vedere, irelevante?? 
Opriți-vă oameni, că nu sunteți cu nimic mai buni decât cel pe care-l judecați și îl batjocoriți. Poate ambalajul vă este mai bun, deși ar putea fi expirat, însă tot atâtea E-uri aveți și voi ca și restul!!!

Nu ne petrecem timpul cu cei dragi, ci lângă ei

Dacă îţi spune cineva că îşi petrece timpul liber cu cei dragi, trebuie să ştii că se referă la televizor, la calculator şi la pat. Cam asta înseamnă pentru noi venitul acasă. Este adevărat că de obicei sunt şi cei dragi pe lângă noi. Dar nu ne petrecem timpul cu ei, ci uitându-ne la televizor, jucându-ne la calculator sau dormind lângă ei. Aici apare confuzia. Nu facem toate acestea cu cei dragi, ci lângă ei.
Nu aţi observat că atunci când venim acasă facem tot posibilul să păstrăm distanţa faţă de cei dragi şi să evităm orice activitate care ne-ar apropia, care ne-ar face să ne cunoaştem mai bine? Dăm răspunsuri cât mai scurte când suntem întrebaţi (eventual chiar răstite sau deranjate), vorbim doar atunci când avem nevoie de ceva (ceva ce nu găsim, ce nu avem chef să facem sau să ne refulăm problemele strânse peste zi), ne uităm extrem de rar în ochii celuilalt, încercăm să ne facem datoria (făcut piaţă sau mâncare, avut grijă de copii etc.).
În rest ne retragem în turnul nostru de fildeş şi nu vrem să comunicăm. Nu vrem să ne apropiem, ci doar să ne suportăm. Asta deşi la început ne plăcea să facem lucruri împreună şi să vorbim despre orice. Ba chiar credeam că noi nu vom ajunge niciodată doi străini care se îngăduie cine ştie din ce motiv. Ne plăcea să facem ceea ce îi plăcea celuilalt, să-i facem surprize, să nu fim monotoni. Apoi, fără să ştim când şi cum, ne-am transformat în cuburi de gheaţă. De obicei dăm vina pe problemele zilnice care ne apasă şi ne ocupă tot timpul. Însă ştim foarte bine că nu există nu pot, ci doar nu vreau. Cred că ne este mai comod aşa. Poate pentru că, deşi susţinem că urâm banalul şi clişeele, de fapt tindem continuu spre ele pentru că nu ne solicită prea tare mintea şi sufletul.

Plimbare

Tocuri, teniși, pânză, mătase și bumbac mult pe stradă. Role, porumbei, tramvaie, copii, perechi de mâini strângându-se, poale de rochii umflate de vânt, băncuțe de lemn, copii care aleargă după porumbei și râd, mama lor care stă cu ziarul în mână și cu unghiile albastre dând paginile mai departe, țipetele ei stridente când își apostrofează copiii și eu, uitându-mă la o fântână arteziană, amintindu-mi pasaje din copilăria mea, când și eu alergam după porumbei, cu pletele în vânt, când ajungeam acasă cu genunchii juliți și îmi luam pumni, pentru că murdărisem pantalonii și luam palme în plus dacă eram surprins vărsând mărgăritare (lacrimile unui copil). Copilăria mea. Cum să ceri înapoi ceva ce sigur nu mai poți primi? Încerc să fur frânturi dintr-un suflet de copil și să îmi oblojesc cu el rănile. Dar e în zadar. Totul încă îmi pare în van. Și totuși nu mă pot opri să nu ascult, topit de gânduri, ritmul ăsta al vieții. Existența mi se pare cenușie oricum, indiferent în câte culori încerc să amestec realitatea. Realitatea nu e o zână dintr-un basm.

P.S.
Acum sunt, acum nu mai sunt. Între cele două, facem ce putem și mai puțin ce vrem. 

Realități deformate

De două zile mă tot gândesc la greva foamei. De ce ar alege cineva această ultimă și gravă formă de protest? Pentru că eu nu văd o alta care ar putea fi mai presus de aceasta. E cu adevărat o alegere personală. Vine din disperarea pe care ți-o provoacă o situație personală. Mie să nu-mi spui că ai ales asta ca să îmi rezolvi problema mea, pentru că dacă mă întrebi pe mine am să-ți spun că nu sunt de acord și că prefer să stăm umăr la umăr într-o luptă socială în stradă, chiar dacă nu ne va scrie nimeni numele vreodată pe vreo listă de sacrificați eroic în numele dreptății.
Când alegi asta înseamnă că nu mai vezi altă cale. Ori rezolvi problema ta, ori mori. Poți alege să îndeplinești sacrificiul într-o clipă acolo în ușa autorităților în fața cărora protestezi sau poți să faci asta pe un drum lung și chinuitor cu scopul de a avea un impact mai mare din punct de vedere emoțional asupra tuturor.
Când pornești acest drum trebuie însă să fii pregătit, să știi că nu există cale de întoarcere. Altfel ce sens mai are? Ce devine o grevă a foamei în situația în care stai că mă înfometez nițel, stai că mai mănânc să mă refac și iar mă mai înfometez o tură? Ce semnificație mai are o grevă a foamei în condițiile în care declari publicului larg că în clipa în care ai simțit că mori ai renunțat? Pai atunci de ce ai mai făcut-o?

Pe ce punem preț

..." că tare e rău făra vedere pe fața pământului " ...
Auzeam fraza asta din două în trei zile pe tramvai sau autobuz din gura unui cerșetor care probabil nici nu era orb. Nu îi dădeam mare atenție cum nici acum nu dau ciungilor, ologilor, arșilor și altora din fauna asta care populează mijloacele de transport.
Totuși prețuim de obicei prea puțin ce avem și râvnim prea mult la ce are de preț cel de lângă noi.
Prețuim averile altora, mașinile altora, casele / vilele altora, soțiile / soții altora, dar cât preț punem oare pe ce avem printre lucrurile cele mai scumpe SĂNĂTATEA ??? Realizăm valoarea ei doar când e pusă în pericol, când e grav afectată, când nu o mai avem, dar atunci deja e prea târziu. 
Ar fi multe de spus despre cât de des ne hotărâm să ne lăsăm de fumat, dar nu o facem, despre cât de mult ne dorim să slăbim, dar amânăm începerea unui regim serios, a unei alimentații sănătoase (dacă asta mai există) sau măcar echilibrate, ne propunem să nu mai pierdem nopțile cu ochii lipiți de monitorul calculatorului, dar mereu mai apare ceva urgent sau interesant și nu o facem ...
Ah !!! de câte ori ne hotărâm că de mâine sigur, fără nici un dubiu, o să ...  după care, prinși în vâltoarea vieții de zi cu zi, cu gândul la averile altora, mașinile altora, casele / vilele altora, nevestele / bărbații altora și la cum am putea și noi să le dobândim, uităm de sănătatea noastră și de adevăratul ei preț !!!


PS :

Ce m-a apucat??? Am ajuns într-un moment crucial în care am realizat cât de importantă este sănătatea ... nu neapărat a mea, dar cum spunea un prieten "orice pot suporta pe lumea asta, dar durerea copiilor noștri mă doboară"

Morala

Pe plaja din Costinești, o familie compusă din: tată în maieu şi burtică de maestru emerit al tablelor, ţoapă coafată cu bigudiuri, costelivă, genul care nu se-ngraşă de-a dracu’ ce e şi copil de tip Goe, gălăgios şi enervant, îşi caută un loc unde să-şi pună cearşaful şi restul bulendrelor. Cară după ei calabalîcul standard – o sticlă de Timişoreana pentru campion, Frutti Fresh pentru loază şi o revistă de integrame pentru mă-sa, că e intelectuală. “Mamă, mamă”, urlă Goe, “aici, aici!”. Titanul tablelor îşi înfige călcîiele în nisip şi, din cauza burţii, frînează anevoie, ca autobuzele cu burduf, în timp ce mă-sa, femeia pe faţa căreia se ghiceşte o bunătate sufletească rară, se întoarce şi e gata să-l pleznească. “Mamă, mamă, aici am stat şi ieri”, zice Goe. “Uite coaja de la banană şi sticla noastră de cola” (ieri s-au respectat). Mă-sa se convinge că, într-adevăr, coaja de banană şi sticla de coca-cola pe care le aruncaseră ieri pe plajă nu la coșurile de gunoi special amenajate, sunt tot acolo, se întoarce spre bărba-su şi zice, plină de scîrbă:
“Băi frate, cîtă nesimţire! Îţi dai seama că ăştia nu fac curat pe plajă??”

Mediocrația

Trăim real într-o lume imaginară. Totul este mediat, transfigurat. Ne hrănim, precum astronauții, din diverse tubulețe: tv, radio, ziare, internet. E real nu ceea ce e în sine ci ceea ce ne spune publicitatea de la tv, de pe panouri, etc. Se vorbește de democrație. Nu există democrație. Există doar mediocrație. Gestul acela elementar de a alege, este rezultatul presiunii media asupra noastră. Și nu alegem doar ceea ce mâncăm sau îmbrăcăm, alegem și pe cei care într-un fel sau altul ne determină viața. Nu îl alegem pe Dumnezeu din cer, îi alegem pe dumnezeii prozaici de pe pământ: făcătorii de legi și pe cei care pun în operă legile, aici pe pământ. Pe toți aceștia ni-i alegem fără să avem nici un contact direct cu ei. Îi alegem după biblie/coran/talmud, îi alegem după ce ne spun la televizor ei sau oamenii lor, îi alegem după cât de convingător ne vorbesc despre ei Dana Grecu sau Ioana Lupea, Radu Tudor sau Robert Turcescu, Mircea Badea sau Radu Moraru. Eu vreau să redevin copil, să merg la țară să văd animalele și iarba și țarina. Nu mai vreau la zoo,  în parc sau la supermarket ...

D-ale noastre

Mi-au ajuns azi în fața ochilor niște concluzii/descoperiri pe care le trage lumea zilele astea, cum că românul mai degrabă dă un click decât să iasă în stradă. Și încerc să-mi dau seama pe ce lume au trăit oamenii ăștia până acum, credeam că asta e clar pentru toata lumea de la inventarea calculatoarelor, tabletelor, smartphone-urilor încoace (că doar d-aia s-au inventat)...e mai simplu să folosești o telecomandă decât să te dai lângă TV pentru a schimba canalele. Am senzația că ăștia fac parte din acea mare gloată care dă numai din gură, recte din click, în loc să-și strige nemulțumirile pe străzi la grămadă cu altii, unde pot conta cu adevărat.
Erau fazele alea din școală (de principiu prin liceu) când stabileam să chiulim cu toții vinerea la ultima oră?
N-are cum sa nu vi se fi întâmplat ca vreunii din clasă să spargă elegant gașca și să se întoarcă la oră, s-o facă pe eroii-martiri, ca în caz de repercusiuni ei să nu aibe de suferit. Ăla e unul din contactele dure cu realitatea când simți gustul trădării, mârșăviei și totodată a neputinței (că ți-ar plăcea să pedepsești pe cineva).
Cam așa văd situația și acum! Toți sunt viteji și zmeuți în fața tastaturii, dar văd că în stradă nu e prea mare înghesuială !
Frați români comentatori, dacă vreți ceva ieșiți și cereți civilizat (mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană), dacă nu sunteți în stare, mai tăceți dracu și nu mai agitați apele aiurea, că m-am săturat să tot aud lătrături la lună !
Se vorbește fără noimă despre lucruri mari cum ar fi lovituri de stat și alte alea. Toate forțele politice din România, de când s-a inventat politica pe aici pe la noi, n-au făcut altceva decât bani pentru ei și au pus în funcții cheie oamenii lor pentru a-și asigura continuitatea, la fel au procedat toți, inclusiv Iliescu, Constantinescu, Băsescu, iar acum mai nou și alde Ponta cu ai lui!! Nu cred că e nimic personal (încă), dar o sa devina personală treaba când o sa ajungă Băse să fie judecat pentru mizeriile lui, când n-o mai fi la putere. 

Și așa ca bonus țin să precizez că viața asta nu e un magazin online, virtual, în care plătești de pe card cu niște bani, virtuali, pe care-i vezi din ce in ce mai rar sau poate doar pe niște cifre pe un ecran de ATM...
Diferența între CORECT și POLITICALLY CORECT este că prima variantă are un singur și simplu sens, iar ce ține de politic ar trebui să împace pe toată lumea, ceea ce fizic/natural este imposibil !!
Viața reala a devenit de fapt una a naibi de virtuală!
Suntem oameni...trezirea !!
Hai să nu uităm să trăim !!

Comentatori...

Zilele astea mă uitam că toată lumea face sport…sportul ăsta cu comentatul. Evident, unii sunt mai citiți și-o fac mai bine, alții nu (la ăștia mă încadrez și io), însă cu toții o fac și-și dau cu părerea despre fotbal, politică, femei și orice alte subiecte d-astea delicate, mai puțin despre copiii din africa, dar ăsta e doar un detaliu nesemnificativ al timpurilor dintotdeauna, așadar să revenim la bunăstarea noastră și a "cunoscătorilor" de orice. Acum toți nimenii gustă ce se dă pe canale media că ICR-ul trece de undeva spre altundeva, administrativ vorbind, fără nici o legătură cu noi, sau singura legătură e că ăia toți trăiesc pe banii noștri și când zic "banii noștri" mă refer la noi ăștia de muncim și plătim taxe! Căci mai sunt unii care indiferent ce-ar face (de la datul din fund la bară, până la posesorii de Q7 care n-au auzit decât în filme de carte de muncă) ce nu plătesc nimic (tva-uri, impozite, cas-uri, și alte fonduri din care unii își iau pensii) dar au gura mare și-s revendicatori de drepturi mai egale decât ale altora.
Melteanul din mine n-o pricepe p-asta cu:
Dvs. cu ce va ocupati?
- Aaa, eu sunt intelectual !
Bine, bine și eu, dar dacă tot sunteți plătit din bani publici, prin urmare și din banii mei, că nu v-am întrebat altceva, cu ce anume mai exact vă ocupați !? Inventezi apa caldă? Rescrii Biblia, țeși ciorapi numai la comanda unora sau ce? Știu oameni de până-n 35 de ani care nu se consideră în vreun fel (chiar dacă sunt buni pe felia lor) care prestează chestii pe bani buni la privați (că așa-i în capitalism) și care nu cerșesc la mila unuia și altuia din stat.
Am mers la un prieten la locul de muncă și la un moment dat vine mama patronului, întrebând de fisu la modul: "îl caut pe Dl.INGINER Cutărică"...e cam cum își scriau unii pe timpul lui Ceaușescu pe ușă Fam. DOCTOR Blabla, sau INGINER Blabla, să vadă toată lumea că el, țărănoiul, a fost ambițios și e mare intelectual...pe sistemul să vadă lumea și eventual să moară dușmanii!!!  Asta dacă vă întrebați cum au apărut maneliștii pe aici (spațiul Carpato-Danubiano-Pontic)...uite aici probă de evoluționism pseudo-intelectual. 
Aaa și apropo sunt total lipsit de simpatii și înclinații politice, dar astea n-au legătură cu politica ci e doar așa... chestii de logică de om plictisit! Plictisit de milogi, de văicăreli și de oameni care nu se duc la vot, ori care se duc și habar n-au pe ce lume se află! căci cum altfel să-ți alegi măi nene în 2012, primar care e "sculer matrițer", asta apropo de intelectuali și de raționamente.
Cu toate astea unu' al naibi n-ar pune osu' la treabă! Pe bune, toată lumea e cu datu' din gură...într-un fel sau altul, care cum crede ca se descurcă !

Să-i înțelegem pe tați

Plecând de la un blog citit într-o dimineață, în care o domnișoară expunea cu patos cum că între ea și tatăl ei a existat o continuă antipatie m-am hotărât să scriu și eu un articol.
Personal nu cred în așa ceva; orice părinte își iubește copilul și își dorește ce este mai bun pentru el.
Apar însă probleme de comunicare, mai ales când părinte fiind, vezi copilul tău cum crește și se transformă într-un adult, iar canalele clasice de comunicare specifice unei relații părinte - copil dispar unul câte unul și trebuie să discuți de la egal la egal ca între adulți.
Cred că aici intervine rolul mamei, capabilă să înțeleagă modificările sufletești ce apar în sufletul unei adolescente.
Băbații nu au răbdarea suficientă și tactul necesar pentru a se apropia de o persoană de sex feminin.
În mintea bărbatului, ori curtează(femeia) ori așteaptă să se execute ceea ce el dorește(copilul); O adolescentă însă nu este nici femeie și nici copil,...de aici contradicția și ca atare răceala dintre un tată și o fiică, cred eu.
Cum niciuna din aceste două situații nu mai sunt valabile în cazul unei adolescente, este normal ca între cei doi să se instaureze un fel de pace agresivă; tatăl care nu știe cum să comunice și adolescenta care nu se simte înțeleasă...
Cred însă că odată devenită femeie, ea va fi capabilă să își înțeleagă tatăl și comunicarea să se reia, chiar dacă nu va fi niciodată o comunicare 100% activă.
Până la urmă totul se reduce la timp, experiență de viață și dorința de a lăsa de la tine în așa fel încât să poți comunica deschis.
Iubirea unui tată însă nu cred că poate fi înțeleasă niciodată de o adolescentă și ca atare, de aici și oful tinerei persoane care a scris pe blog.

Nu te mai cred, doctore!

Aveam o stimă deosebită pentru un domn cu părul alb, de profesie doctor. Auzisem multe lucruri bune despre el și îl știam mână forte. Am fost chiar bucuros când s-a delimitat politic de un anume partid și am crezut că succesul său de a ajunge în postul de primar general va fi succesul libertății de opinie al bucureștenilor... M-am înșelat și îmi pare rău,  m-am bucurat degeaba căci în afară de prezența la emisiuni tv, terminarea unor proiecte începute de alți incompetenți și congrese ale fostului partid nu am băgat nimic de seamă ca realizări. Abia acum am aflat că domnul doctor a fost ocupat să se războiască cu un alt partid politic. l-a considerat o boală și a încercat să găsească vre-un vaccin. Păi bine, bre dom' doctor, de-aia te aleserăm noi? Ca să duci războaie? Și indivizii care cer taxe de protecție să te lase să parchezi  cui îi lași? Și câinii vagabonzi? Și șuții de buzunare, oglinzi retrovizoare sau de ștergătoare de parbriz? Și gigacaloria? Și alte nimicuri de-astea de ne strică pofta de mâncare???...
De-aia zic și eu acum: NU TE MAI CRED, DOCTORE! și nu te mai aleg...

Nu ai ce alege

Am intrat în criză de timp cu cadourile, deși oferta pare foarte mare, la bani mărunți n-ai ce alege
În copilărie primeam haine noi și pantofi și toată lumea era a mea. Vremurile s-au mai schimbat.
Aș avea atâtea idei de cadouri prin toate vitrinele și fluturașii de promoții îmi intră la propriu în ochi, este aproape imposibil să mă decid, mare noroc cu bugetul care m-a adus la realitate.
Îmi fac cu ochiul mai întâi iepurașii (ce au ei cu Paștele e greu de înțeles, dar și de explicat copilului care își dorește neapărat unul) și sunt de pluș (în toate culorile curcubeului) de ciocolată, de sticlă de ceramică, de carton, de rafie ...
Urmează mielușeii (care parcă ar mai avea un sens) din ciocolată, fondant, pluș sau cauciuc... zâmbăreți și poznași ... nici nu știu ce îi așteaptă...
Am găsit și ouă de lemn ca în copilărie dar și ouă muzicale sau ouă chinezești sau indiene de porțelan...
M-au dat pe spate iconițele cu becuri sclipitoare și pe Fecioara Maria făcând cu ochiul (alternativ și ritmic) din leduri roșii sau galbene. Am gasit și o "minunăție" de cruce, veioză 3 în 1 cu ceas deasupra capului lui Isus așa că poți să te rogi, să citești și să te și cronometrezi în același timp.
Puteam lua o cană cu inscripția "Hristos a înviat!"pe care să o ciocnesc zilnic plină cu bere sau vin, sau variantele de sezon ale tricourilor cu tot felul de inscripții aproape sataniste.
Tinerele generații o să fie total debusolate trăind cu ideea că Paștele e o sărbătoare veselă , plină de iepurași , puișori și mielușei zburdalnici nu o sărbătoare a ispășirii păcatelor noastre.
Comercianții au inspirație cu carul (de fapt e o întreagă industrie în spate sau ...mai multe) deci nu ne putem eschiva sub nici o formă de la a face un cadou cu tema... Dar care mai era tema oare???

Meniu în ... trend

Vin sărbătorile pascale... Floriile și Paștele se apropie, dar cum ne pregătim să le întâmpinăm ?
Pe la noi, la români, ne pregătim întâi frigiderul, să avem masa plină și burta pe măsura.
Să fie în primul rând multe ouă!!! roșii verzi, galbene, albastre dar și variantele pastelate: roz, lila, orange, și de ce nu variantele moderne și “cool” (nu ești în trend dacă lipsesc) : argintiu și auriu, plus ultima aderare la tendințele sezonului : marmorate !! Te și întrebi, oare mai știe cineva ce însemnă vopsirea unui ou în roșu de Paste??? Problema e că bietele găini (stresate), nu au mai ouat conform graficului de sărbători, așa că prețul e cam piperat. În curând gospodinele vor fi mai stresate decât găinile.
Apoi trebuie să ai pe masă multă, multă carne de miel în primul rând, dar și de curcan, cocoș sau de struț să fi în trend și neapărat un pește, dar nu autohton că te râde lumea, ne batem pe varietățile exotice și pe fructele de mare, iar obrazul subțire cu o bucată de Somon se ține.
Urmează dulciurile: Cozonac și pască! Dar ce cozonac??? Și ce pască??? pentru că bunicile au cam uitat să transmită rețeta sau nu au mai avut cui (nu-i nimic o găsim pe net), dar mai bine cumpărăm de la supermarket Panettone cu cremă de finetti și glazură de cocos.
Mai rămâne vinul, sau țuica, sau ambele, că la așa masă bogată trebuie să stropim din belșug. N-ar strica și puțin cocktail cu votcă sau tequila ca să fie arderile mai intense și să fi în trend.
Și uite așa am alcătuit un meniu perfect adecvat timpurilor și tendințelor, care e departe de ceea ce a însemnat Paștele odată. Dar who cares???

Comunicare

Vorbele sunt punţile de legătură între oameni, ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!

Femeia

Scriu acum pentru toate femeile, să știe că sunt frumoase și pentru toți bărbații, să vadă frumusețea femeilor din jurul lor.
Când Dumnezeu a făcut femeia a vrut să fie o ființă deosebită . I-a făcut umerii destui de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi și destul de moi ca să fie confortabili. I-a dat forța de a da viață și aceea de a accepta respingerea cu care o tratează adesea proprii copii. Forța de a avea grijă de familie în pofida bolilor și a oboselii. I-a dat sensibilitatea de a-și iubii copii cu o dragoste necondiționată, chiar și atunci când ei o rănesc cumplit. I-a dat forța care-i permite să continue, atunci când toată lumea abandonează. I-a dat forța de a-și suporta bărbatul în căderile sale și de a-i rămâne alături cu aceeași tărie. I-a dat lacrimi să plângă atunci când simte nevoia. În general femeile plâng mai ușor sau mai greu, uneori în fața altora, alteori ascunse, fără să știe nimeni. Asta înseamnă că femeia chiar este deosebită, așa cum a vrut Dumnezeu. Frumusețea unei femei nu stă în veșmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în coafură. Frumusețea unei femei stă în ochii ei. Aceasta e poarta către inima ei, locul unde se adăpostește dragostea. Și adesea, lacrimile ei sunt cele prin care poți să-i zărești inima. Toate femeile sunt frumoase, trebuie doar să ne uităm în jur ca să descoperim această frumusețe!
E timpul să înfloriți, să vă bucurați de căldura soarelui și de mirosul ghioceilor. E timpul să trăiți frumos. Întreaga viață să vă fie asemenea unui buchet de ghiocei presărat de iubire, fericire și bucurii
V-aș dărui fiecăreia câte un ghiocel, femeilor cu sufletul în primăvară, pentru că voi sunteți născute sensibile, cu sufletul plăpând, însă gata să înfrunte gerul și crivățul când bate la ușă. Tot timpul sunteți gata să încălziți fărâma de pământ din jurul vostru încercând să topiți ghețurile. Nouă bărbaților, ne revine sarcina să vă mulțumim pentru primăvară, pentru că primăvara pentru noi începe cu voi.

LA MULTI ANI TUTUROR FEMEILOR DIN INTREAGA LUME!!!

Pentru că am cu ce

Mi-a stat inima!! Ieri seară am încremenit de groază, indignare, revoltă plus multe altele ...
Toți am văzut terifiantul eveniment de la "Perla" sau dacă l-am ratat la știri îl vom citi prin toate gazetele mari și mici.
Aproape că nu am cuvinte să-mi revărs valul de stupefacție...
De ce ??? Cu ce drept ??? În numele cărei justiții ??? Doar așa pentru că pot și că vreau și că am cu ce!!!
Un nebun cu acte în regulă ( și vai !!! câți mai sunt ca el, nedovediți, care așteaptă în umbra minților lor bolnave) își pune în cap să se răzbune ..Ia pistolul din dotare și poc își face dreptate (șefii încă încearcă să-și mascheze neglijența asta. Măcar să aibă toată viața conștiințele încărcate și să caște ochii de 10 ori când mai lasă un pistol pe mâna unui angajat).
Neînțelegeri conjugale sunt cu carul, gem tribunalele de altercații și dispute, de gelozii și impulsivitate!! Uneori se lasă cu palme, picioare, pumni, bâte de baseball (fiecare cu ce are la îndemână) dar să intri cu sânge rece într-un loc public și să te crezi în filmele americane împroșcând cu gloanțe în stânga și dreapta pentru a-ți regla conturile de acasă, asta chiar că ne lipsea!
Nu era mai bine MĂI ANIMALULE ( om nu te pot numi ) să pui tu frumușel pistolul la propria-ți tâmplă și să îți găurești scăfârlia aia zdruncinată? Scăpai lumea de un consumator de oxigen.
P.S.
Parcă se stabilise că gelozia e o BOALĂ ? Păi să se facă mai repede spitale speciale (temnițe) că mușterii se găsesc la tot pasul.

Teatru gratis

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali. Şi suntem, reuşim uneori. Uităm că orice spectacol se plăteşte scump la sfârşit. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez. Observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi înveliţi în zahăr. Mă doare inima. Am ajuns o naţiune care nu mai e demnă de încredere. Nu mai credem nici măcar în noi înşine. Dimineaţă de dimineaţă dăm cortina la o parte, ne punem masca şi hainele de scenă şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust. Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi. Păcat că într-un final plătim scump fiecare scenă jucată.

Șoc hipotermic, nu mă deranja frate!

...sau de ce să iubim investitii?
Nici numărate nu sunt zilele pentru o părere că iată, capriciile vremii pune față în față judecata omului sinistrat cu ajutorul umanitar creștin și democrat, reprezentant nobil printre figuranții intelectuali botezați în campusuri “inteligent service”.”Lenea" de proporții uriașe într-o iarnă cu zăpezi cât toată gospodăria, comite o "bătaie de joc" de toată munca din toamnă și toate animalele din ograda flămândă, rămâne lașă și supravegheată de comanda hărniciei cu noaptea în cap și coatele pe lectura coloanei oficiale atente la prejudecăți. Sinistrații, ni-i se povestește oficial și-au trăit clipele lor de întuneric și deshidratare în tot răsfățul știrilor de la televizor așteptând cu mâinile amorțite să se bucure sfidător de ajutor necondiționat al lopeților soldaților nemuritori pe frontul salvării naționale apărut o dată la cine știe câți ani.
Slobod și repede de gură când e deranjat de la lectură, fâstâcitul în uitare de protocol la cea mai înaltă poartă își face pârleaz peste troiene în competiție de unul singur! D-le "șapcă" pe cel mai cumplit ger, există azi medici pneumologi, există specialiști în protecția mediului și al pădurilor tăiate abuziv, există psihologi vindecători de hipoxie, există o echipă de șerpași care salvează viețile-n Carpați, de ce nu îi întrebi ce-nseamnă un sinistrat de îngheț înainte să zbieri?!

Isteria Freezing Rain

Au înnebunit toți!
Tv,media, Facebook, au isterizat românii ce se chinuie (și reușesc culmea!) să imite perfect americanii din filmele apocaliptice sau de la CNN Live în goana lor nebună prin magazine, călcându-se în picioare unii pe alții și înjurându-se ca la ușa cortului, pentru ultimele borcane cu mazăre de pe rafturi.
Jurnaliștii de doi lei, până mai ieri înjurați și trimiși la origine de Becali, cu rating minim, își trăiesc acum visul celebrității, postându-se mai ceva ca agenții de pază pe la fiecare intrare de magazin, ori drum național închis arătând telespectatorilor ce-și fac cruci înțepeniți în fața televizoarelor urgia naturii ce (încă nu) vine.
Unii se bucură pentru că încasările record ale supermarketurilor îmbogățesc comercianții (majoritatea francezi și pe alocuri germani, să știți unde se duc banii dați pe alimente importate) și ne scot din criză, în timp ce alții deplâng afaceri "distruse" de zăpadă arătând triști spre jucăriile electrice din parcurile copiilor care sunt goale, sau spre terasele de vară închise !!!
Acum toți așteaptă să plouă, dar nu cu stropi românești tradiționali ci cu ploaie ultima fiță numită “freezing rain” că dacă tot avem sărbători de groază sau de iubire importate, de ce nu am avea și o ploaie șmecheră în locul celei vechi care topea ulițele noroioase dintre case?

Tranz-activ-ul zilelor noastre

Văd o reclamă stupidă la televizor, cea cu tranzactiv… Vin în cadru două persoane, normal o femeie și un bărbat și în josul ecranului e pusă durata de scremeală. Așa pare și toată lupta asta intestinală de pe străzi.
Rețeta a fost cam scumpă, undeva la 1 milion și ceva de euro și asta din pricina că un președinte ne-a scuipat prin telefon un cotlet cam nedigerabil. Noroc cu jandarmii care dețin tranzactivul sub formă de supozitoare. Îmi doresc, nu o constipație netratabilă cu bastoane, ci un mers normal al tranzitului intestinal al societății.
Degeaba ni se aruncă pietre, astea nu fac "cărnița" aruncată de câțiva politicieni în frigiderele noastre să fie mai digerabilă, așa cum niște bastoane nu pot rezolva "viermii" intestinali cu care suntem asemuiți. Faptul că vine la dialog un alt tâmpit ce ne spune țărani, puturoși și dobitoci, nu va scoate intestinul gros din inflamație. S-ar putea să o dăm într-o diaree care va umple pantalonii tuturor. Oricum pantalonii politicienilor cam dârdâie...noroc cu cei care îi tot șterg la fund continuu pe la televizor.
Slab noroc, totuși, dacă ne gândim că vin în valuri reprezentanții puterii să își arunce fecalele în nasul nostru. Parcă suntem în vizită la o imensă grădină zoologică unde nu există decât cimpanzei, gorile și maimuțe cu fundul-rosu, care se știe că singurul lor mod de atragere a atenției este să arunce cu produsele mai sus-amintite.
Văd oameni care se raliază punctelor lor de vedere și mă mir cât mai poate rezista sticla televizorului la bulgărașii buclucași scoși pe gură la fiecare minut.
Și dacă tot își permit să ne numească în fel și chip, atunci pot să spun că suntem o țară în care o mână de maimuțe aruncă cu excremente și o armată imensă de îngrijitori roiesc să curețe murdăriile. În rest suntem spectatori la propria noastră mizerie.
Cu și fără tranzactiv suntem plini de cacao și în interior și în exterior. Dacă medicamentul acela minune ne poate curăța pe interior de mizerie, în exterior rămânem la fel, ba ne mai și amuzăm când mai apare un urangutan aruncător în prim-plan pe sticlă.

P.S.
Ne merităm rolul de spectatori în grădina zoologică plină de maimuțe !