GÂNDURI DE PAŞTE

O veche zicătoare germană de Paşti spune: "Cum iese puiul din găoacea oului, aşa a desferecat Isus porţile mormântului." Biruinţa lui Dumnezeu asupra morţii, viaţa nouă - iată ce sărbătorim de Paşti! Cum nu poate coaja oului să ţină captiv puiul în lăuntrul ei, la fel nu pot mormântul şi moartea să-l ţină captiv pe Cristos cel răstignit. Dumnezeu l-a înviat din morţi, l-a readus la viaţă, dar nu la vechea viaţă, ci la o nouă viaţă. "Coaja" mormântului s-a spart în noaptea învierii. Cristos a înviat! Isus e viu şi el trăieşte în vecii vecilor! Asta vrea să ne amintească oul de Paşti, devenind astfel un simbol şi pentru viaţa noastră. Deoarece Isus a frânt boldul morţii, a zdrobit puterea morţii, mormântul nu ne mai poate tine nici pe noi in captivitate. Deoarece Isus a pătruns prin moarte la viaţă, Sărbătoarea Învierii inseamnă şi pentru noi intrarea în noua viaţă.
Aceasta este speranţa Paştelui, bucuria Învierii. Acesta este mesajul oului dăruit sau primit de Paşti, fie el de ciocolată sau marţipan, înroşit cu frunze de ceapă sau încondeiat cu artă şi migală, fiert sau suflat, ascuns in iarbă crudă sau aşezat cu grijă într-un coşuleţ de nuiele.
Fie ca pentru toţi, oriunde vă aflaţi, aceste Sărbători sfinte să fie pline de pace, bucurie, lumină şi speranţă. Sărbători binecuvântate!

CUGETĂRI DE PAŞTE

Au mai rămas numai câteva zile până la Înviere. Zile în care tot omul aşteaptă să se bucure la auzul veştii pe care, pentru a o primi cum se cuvine, s-a pregatit timp de o lună şi jumătate: „Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând“.
Până şi salutul cu care ne întâmpinăm unul pe celălalt în zilele Sfintelor Paşti este altul decât în restul anului, în loc de obişnuitul bună ziua, oamenii spunându-şi „Cristos a înviat”.
Şi totuşi, cu riscul de a-i supăra pe unii, nu pot să nu întreb: Doar ăsta să fie Paştele? Adică post, dereticat prin casă, împărtăşanie, ocolitul bisericii, trecutul pe sub masă, ouă roşii, miel, lumânări aprinse? Aş spune că Paştele este cu siguranţă mai mult decât atât. Dar ce anume?
A vedea în sărbătoarea pascală numai post, dereticat prin casă, împărtăşanie, ocolitul bisericii, trecutul pe sub masă, ouă roşii, miel, lumânări aprinse înseamnă a lipsi Paştele de cea mai profundă semnificaţie a sa: triumful spiritului asupra lumii noastre obişnuite.
Ca şi alte sărbători creştine, în zilele noastre, în care gonim de la o oră la alta şi nu mai avem vreme să ne întrebăm care este esenţa lucrurilor, Paştele se află într-o mare primejdie, şi anume golirea sa de conţinut şi reducerea la îndeplinirea unor ritualuri practicate doar „pentru că aşa e obiceiul“.
Mai degrabă decât doar post, dereticat prin casă si alte alea, Paştele înseamnă iertare, împăcare, voinţă, puterea de a-ţi înfrâna lăcomia. Dacă lăcomia continua să ne domine, degeaba mâncăm fasole, varză şi cartofi prajiţi în ulei o lună şi jumătate. Cel care nu găseşte în sine forţa de a ierta şi de a pune bucuria semenilor mai presus de a sa, degeaba îşi va cumpăra haine noi şi va deretica toată casa. Cel care cere iertare preotului pentru păcatele comise şi apoi iese în curtea bisericii pentru a-şi înjura semenii nu a înţeles de ce Iisus a refuzat să fie salvat şi a preferat să moară pe cruce.
Cu câteva zile înainte de Înviere, nu-mi trece altceva prin cap decât să mă rog să ne ferească Dumnezeu de ursul care vrea să pară creştin.

CU OCAZIA SFINTELOR SĂRBĂTORI CARE SE APROPIE

Ne îmbrăcăm uşor sufletul în haine de sărbătoare.Ne primenim inimile şi le trecem parcă printr-o flacără. Sărbătoarea pascală ne face să ne întoarcem spre noi înşine şi să îi îmbrăţişăm cu gândurile noastre calde pe cei dragi.
Ne promitem să devenim mai buni, să lăsăm supărările inutile şi gândurile negre undeva în urmă şi să dăm mai multă dovadă de toleranţă şi de maturitate pe viitor.Ne spunem că viaţa e frumoasă şi că, acum, de sărbători, e parcă mai plină de culoare şi de farmec.
Ar fi frumos să ne putem transforma întreaga viaţă într-o sărbătoare şi să trăim fiecare zi preţuind ceea ce ni s-a oferit: şansa de a privi cerul, pomii înfloriţi, florile înmiresmate, de a ne îmbrăţişa prietenii şi de a iubi.
Doresc tuturor să se bucure mereu de tot ceea ce are viaţa mai frumos şi să treacă curajoşi şi demni prin încercările neplăcute la care uneori , prin voia sorţii, suntem cu toţii supuşi.
Sărbători luminoase şi frumoase! Paşte fericit!

MEDITAŢII

Adevărul este că ne pedepsim singuri. Refuzăm să ne vedem propriile slăbiciuni, sau amânăm mereu îndreptarea lor, până la a uita că este nevoie de o îndreptare. Eu cred că nu ne doare niciodată răul pe care ni-l fac alţii, ci doar răul pe care ni-l facem singuri şi care ia diverse forme: mândrie exagerată, ambiţie prostească, îndepărtare de principiile sănătoase, de valorile proprii...
Adevărul este că ne e teamă să ne privim mai bine şi să recunoaştem pe deplin faţă de noi înşine că undeva am greşit. Este mai uşor să privim în jur şi să spunem : "Ce lume bolnavă... E normal să devii un ciudat în lumea asta"
Da, şi eu sunt un ciudat, dar o recunosc şi recunosc că mă pedepsesc singur cea mai mare parte a timpului. Recunosc că îmi caut un scop, un drum. Recunosc că am ales calea cea mai complicată, ştiu că sunt şanse mari să o sfârşesc rău... dar recunosc, sunt conştient de toate: nu mă mai mint singur repetându-mi în minte fantezii... sunt un om al raţiunii şi ştiu că dacă Dumnezeu m-ar fi vrut altfel nu mi-ar mai fi oferit resurse pe care să le ignor.
Şi da, recunosc că habar nu am ce va fi mâine şi ce va fi in ziua de după mâine. Recunosc că sunt cel mai slab om de pe pământ şi totodată cel mai puternic. Recunosc totul... sunt vinovat.
Eşti chemat în instanţă, să ne judecăm dacă ai ceva de reproşat, de acuzat... sunt gata să primesc... dar totuşi fă-o mai repede acum când am nevoie de tine. Astăzi am nevoie de tine, de un prieten ca tine. Mâine nu ştiu dacă voi mai avea. Doar astăzi ...

Telejurnalul de seară

Nimic mai înălţător, mai profund patriotic decât urmărirea (ca-n filme) a telejurnalului de seară ! Doamne, ce viteză prind ştirile! Cu câtă maiestrie sar dragele de ele peste fel de fel de obstacole! Jocheul (crainicul) le atinge suav cu cravaşa. Ce minunat nechează reportajele despre stoparea inflaţiei! Câtă poezie picură de la streaşina simpozioanelor politice în urechea de plus minus infinit a speranţei.
Complexele de pui şi fabricile de săpun, să nu pun banii la vreun Caritas au atins creşterea zero la zero, promovând, în urma loviturilor de pedeapsă, în prima divizie a economiei naţionale.
Intră apoi în cursă informaţiile de peste hotare. Exact cât să ne tragem sufletul, căci imediat se năpusteşte-n arenă o anchetă socială autohtonă, una pur sânge, cu bot catifelat şi picioare vânjoase! Ce frumos fornăie dumneaei, cât de melodios îşi propteşte copitele în iarba bleu-kaki a gazonului! Abia mai pot respira, dar merg înainte şi, odată cu mine, familia, copiii, neamurile, căţelul, purcelul, fiindcă în familia mea e democraţie deplină, împărţim în mod egal (fără discriminări de naţionalitate, religie, sex, regn, rasă ori convingeri politice) plăcerea uitatului la telejurnalul de seară.
Taman la ţanc, se aude fluieratul final al arbitrului de centru stânga. Jocheul împarte, după tipic, bucăţi mari de zahăr ştirilor care vor trebui să alerge bine şi mâine seară. Atât de mult zahăr încât, de fiecare dată, limonada cu care ne potolim setea înainte de culcare o punem la îndulcit pe televizor.
Nimic mai relaxant, mai fără leuconostoc şi mai dulce decât somnul care urmează!
Trăiască telejurnalul de seară!

Vând FNI. Ieftin

Şi iată că ieşi, ca fluturele din cocon şi Maria Vlas de la bulău. Mama (vitregă, după părerea mea) a FNI a abordat acelaşi stil consacrat: flegmatic, sarcastic, atotştiutor. Întrebările ziariştilor se loveau de un zid de insinuări şi răspunsuri retorice, însoţite de “opriţi, vă rog, blitzurile, ştiţi că nu le suport”. O fi femeia fotofobă, nu zic nu, deşi faptul că-şi ascunde jumătate de faţă în spatele unor imensităţi de ochelari de soare poate însemna şi altceva.
Invitată imediat de televiziunile de ştiri, bineînţeles că refuză Realitatea (patron Vântu) şi acceptă Antena 3 (patron Voiculescu) în ciuda invocării de mai devreme a stării de oboseală (psihică poate, mă îndoiesc c-o puneau să care pietre la arest). Şi începe cu aceleaşi inepţii pe care ni le debitează de 5 ani încoace, acuze directe sau voalate, poveşti nemuritoare, toate lipsite de probe, evident. N-am urmărit tot interviul, dar m-a izbit un răspuns al madamei Vlas.
La supoziţia că ar fi plecat din ţară cu 300 de milioane de dolari, doamna în chestiune, cu aceeaşi superioritate prost mascată, răspunde: “Gândiţi-vă ce înseamnă 300 de milioane de dolari. Ar fi trebuit să plec din ţară cu camionul”. Hopa! Adică iar suntem luaţi drept bizoni, în România nu s-a auzit de conturi sau transfer bancar şi noi ar trebui să înghiţim gogoşile pe bandă rulantă, cu ochii lipiţi de ecran.
Mă rog, în afară de Vântu, care e ţinta predilectă a madamei, sunt menţionaţi (niciodată nominalizaţi) politicienii care au beneficiat de avantajele acestui fond de tristă amintire.
Una peste alta, m-am săturat de “declaraţii incendiare” nesusţinute de probe, probe pe care doamna Vlas le-ar fi putut obţine uşor, dacă ar fi vrut. Când vezi că ai toate şansele să devii ţap ispăşitor, e bine să-ţi iei măsuri de precauţie. Altfel, dai dovadă de prostie sau eşti vinovată până-n măduva oaselor. Adică să ne mai lase cu aerele dânsei de “ştiu multe, divulg puţine” şi cu postura de victimă nevinovată, că nu ţine.
Din păcate, în România se uită repede, dosarele se îngroapă... Mai se ştie ceva de afacerile necurate de acum câţiva ani? “Ţigaretele”, privatizările preferenţiale etc. etc.? O să uităm şi de FNI, de Vântu şi de madam Vlas.