Într-o ţară normală.....

De multe ori mă întreb cu tristeţe dacă România mai este o ţară normală. O ţară normală unde sa îţi creşti copii în pace, în care să priveşti cerul dimineaţa şi să te simţi fericit şi împlinit.
Mai este România o ţară normală unde oamenii se duc la serviciu şi lucrează conştienţi că şi ei participă la crearea unui viitor comun şi drept? Într-o ţară normală oamenii nu îşi ling şeful în fund pentru a obţine avantaje şi într-o ţară normală oamenii nu sunt sclavii unui patron care nu ştie decât să profite de muncitorii săi. Într-o ţară cu adevărat normală, oamenilor nu le este frică să spună adevărul pe motiv că au copii şi vor muri de foame, sau au credite şi nu le vor mai putea plăti. Într-o ţară normală desigur că îţi poţi plăti creditele şi acele credite le vei lua pentru obiective majore sau importante şi desigur că nu vei fi un sclav sârguincios pentru următorii 30 de ani.
Poate că într-o ţară normală oamenii se iubesc pentru ceea ce sunt, nu pentru banii care îi au în buzunar şi poate că această iubire îi înalţă şi îi face mai buni cu semenii lor, îi face mai calmi şi pozitivi. Sau sunt prea idealist? Ştiu că lumea perfectă nu există, dar prea ne-am transformat în nişte zombie fără inimă. Spunem te iubesc mecanic şi cu gândul la juisări prelungi. Totul pentru noi este o joacă de-a puia gaia unde unii dintre noi doresc cât mai multe "victime" pe raboj.
Preşedintele ne invaţă că singura soluţie este emigrarea. Ţara aceasta spun unii că este pierdută şi nu se mai poate face nimic pentru ea. Chiar nu se mai poate face nimic pentru ea?
Suntem pierduti? Cum oare putem să ne "resuscită" şi să începem să trăim frumos, să dovedim că suntem fiinţe superioare nu animale instinctuale?