Cuvinte

Suntem sclavii cuvintelor. Tânjim după ele, le urâm, le iubim, le dispreţuim, le căutăm cu disperare, le adorăm, le aruncăm. Sunt o armă dar şi un panaceu universal. Te pot distruge, te pot ridica în slăvi, te pot reabilita, te pot jigni, te pot măguli, te pot atrage, te pot face să-ţi pierzi minţile, te pot înfuria, te pot înveseli. Te pot omorî şi te pot învia. Dacă Dumnezeu a creat omul, diavolul a creat cuvintele. Sunt cea mai malefică şi angelică descoperire.
Poţi, cu un singur cuvânt, să distrugi tot ce te-ai chinuit să clădeşti prin fapte. Poţi, cu o singură minciună, să pari ceea ce nu eşti. Poţi, cu doar o vorbă, să ajungi unde nici nu sperai că poţi ajunge.
Dacă trăieşti cu impresia că le stăpâneşti, mai devreme sau mai târziu îţi vor arăta cine-i stăpânul. Nu poţi câştiga în lupta cu un cuvânt, decât folosind alte cuvinte. Paradoxal? Nu, e doar o stare de fapt.
Ai sau n-ai dreptate, meşteşugind cuvintele poţi trage spuza pe turta ta. Nu le stăpâneşti, nu ştii să le foloseşti adevărata valoare, atunci eşti pierdut.

Câteodată nu ai cuvinte. Atunci, taci, te rog. Înţeleg mult mai bine aşa...