Până și umbra s-a plictisit să mă urmeze. Și-a tras concediu fără plată și-a emigrat în Algeria, rugându-se în gând să fie luată ostatică. Ducă-se!
Să presupunem că aș putea lăsa în urmă curiozitatea copilului de grădiniță care întreabă ceva doar pentru ai înnebuni pe adulți. Mai putem presupune că nu sunt invidios pe surzi. Când nu vor să audă, închid ochii. Mda!
Și îi închid, strâns, dar tot mă frământă... Gândul mă înnebunește. Paralizant!
Orice am încercat să fac zilele astea, fu fără rost, inodor, casabil și neterminat. Nici mațele n-au îndrăznit să-mi ghiorăie. Doar mintea mi se tot frământă, ca o fabrică de pâine falimentară. Liniște!
De ce? Întrebări vetuste mă amețesc și îmi fixează privirea de un perete. Gol!
De ce, Doamne tu cu puterile tale lași să se întâmple asta?
Și niciun arhanghel nu-i trimis cu vești, lăsat fiind să descopăr singur marile răspunsuri.
Cum, mă, să închidă ăștia otv-ul?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu