După ce a băgat sute de mii de euro în buzunarul lui Dan
Diaconescu, în cele 360 de episoade difuzate la OTV, dispăruta Elodia Ghinescu
a fost lăsată să tragă o gură de aer, acolo unde şi-o duce încă zilele sau
acolo unde i-or putrezi oasele. Aşezată în dosarul celor 1.300 de persoane
declarate dispărute, Elodia a devenit lider al acestui ceaslov prăfuit, pentru
că între filele “Dosarului persoanelor declarate dispărute pe teritoriul
României” zac uitaţi unii care ar fi putut fi acum străbunici chiar dacă, la
data dispariţiei, erau preşcolari.
Din momentul în care soţul său, Cristian Cioacă, a declarat dispariţia (30 august 2007) au trecut mai bine de cinci ani. În tot acest timp, anchetatorii nu au găsit “probe elocvente, care să pună sub acuzare” pe bărbatul Elodiei. Cele câteva pete de sânge găsite în apartament nu erau determinante măcar pentru declararea decesului Elodiei Ghinescu, câtă vreme lipseau probele principale acestui demers: cadavrul şi arma crimei. Părinţii Elodiei au depus şi ei o plângere penală, simultan cu ieşirile repetate la rampă ale anchetatorilor, care au ţinut să repete de fiecare dată că examinarea noilor probe existente reprezintă o operaţiune de durată. În tot acest timp, Cristian Cioacă a fost citat la Poliţie (unde lucra) şi la Parchet de 180 de ori, audierile şi declaraţiile însumând peste 500 de ore. Fără rezultat, însă.
Dar, deodată, la începutul acestui an, soţul Elodiei a fost pus sub acuzare pentru “crimă şi profanare a cadavrului”. Fără să existe cadavrul. Fireşte, probele suplimentare, găsite de anchetatori (după cinci ani şi jumătate) pe o sticlă de parfum şi pe tocul pistolului deţinut de fostul poliţist, ar arunca îndoieli asupra nevinovăţiei acestuia.
Publicul îşi pune totuşi întrebări vizavi de exactitatea datelor din raportul prezentat de anchetatori instanţei. Raportul menţionează că “Cristian Cioacă şi-a ucis soţia cu repetate lovituri de cuţit, în noaptea de 29 spre 30 august 2007”. Deci, să fim bine înţeleşi: nu dimineaţa, nu seara, nu în amiaza zilei de 29, ci exact în noaptea dispariţiei. Totodată, anchetatorii vin cu amănunte demne de a fi preluate de pe memoria unei camere video: “După ce a ucis-o, autorul a transportat cadavrul în cada băii, unde l-a secţionat în mai multe bucăţi. După aceea, l-a introdus într-o geantă de voiaj (?!?!?! n.a.), cu care a transportat-o într-o pădure din Municipiul Braşov, unde a îngropat-o.” Nu se ştie în ce pădure, nu a fost descoperit cadavrul, dar se ştie cum a transportat, luându-se de bună opinia hotărâtă a mamei dispărutei, care a declarat în faţa instanţei că “a dus-o în valiza aia maro a lu’ Elodia”.
Tot mai mulţi dintre jurnalişti analizează acum zâmbetul pe care îl afişează Cristian Cioacă, la sosirea în sala de judecată, încătuşat; unii îl consideră “zâmbet misterios”, alţii “zâmbet de uşurare”. Personal îndrăznesc să afirm, cu convingere şi fără rezerve, că rânjetul fostului soţ al Elodiei este unul tâmp. Chiar de a ucis-o sau nu pe nevastă-sa, derularea “anchetei” acestei dispariţii nu îl poate trimite pe învinuit decât la balamuc. Afecţiunea psihică ce l-a îmbrăţişat pe Cioacă ţine al naibii de mult de măsura în care acesta este vinovat. Există, conform specialiştilor în drept şi sociologie, posibilitatea ca Elodia Ghinescu să-şi fi luat câmpii, după bătăile pe care i le administra bărbat-su, trăind acum în vreun colţ al lumii. În acest caz, toate surorile mari ale psihiatriei clinice (paranoia, schizofrenia, demenţa şi delirul) vor veghea asupra lui Cristian Cioacă, până va pune mâinile pe piept, schimbând celula închisorii de maximă siguranţă cu camera de supraveghere a unui ospiciu.
Din momentul în care soţul său, Cristian Cioacă, a declarat dispariţia (30 august 2007) au trecut mai bine de cinci ani. În tot acest timp, anchetatorii nu au găsit “probe elocvente, care să pună sub acuzare” pe bărbatul Elodiei. Cele câteva pete de sânge găsite în apartament nu erau determinante măcar pentru declararea decesului Elodiei Ghinescu, câtă vreme lipseau probele principale acestui demers: cadavrul şi arma crimei. Părinţii Elodiei au depus şi ei o plângere penală, simultan cu ieşirile repetate la rampă ale anchetatorilor, care au ţinut să repete de fiecare dată că examinarea noilor probe existente reprezintă o operaţiune de durată. În tot acest timp, Cristian Cioacă a fost citat la Poliţie (unde lucra) şi la Parchet de 180 de ori, audierile şi declaraţiile însumând peste 500 de ore. Fără rezultat, însă.
Dar, deodată, la începutul acestui an, soţul Elodiei a fost pus sub acuzare pentru “crimă şi profanare a cadavrului”. Fără să existe cadavrul. Fireşte, probele suplimentare, găsite de anchetatori (după cinci ani şi jumătate) pe o sticlă de parfum şi pe tocul pistolului deţinut de fostul poliţist, ar arunca îndoieli asupra nevinovăţiei acestuia.
Publicul îşi pune totuşi întrebări vizavi de exactitatea datelor din raportul prezentat de anchetatori instanţei. Raportul menţionează că “Cristian Cioacă şi-a ucis soţia cu repetate lovituri de cuţit, în noaptea de 29 spre 30 august 2007”. Deci, să fim bine înţeleşi: nu dimineaţa, nu seara, nu în amiaza zilei de 29, ci exact în noaptea dispariţiei. Totodată, anchetatorii vin cu amănunte demne de a fi preluate de pe memoria unei camere video: “După ce a ucis-o, autorul a transportat cadavrul în cada băii, unde l-a secţionat în mai multe bucăţi. După aceea, l-a introdus într-o geantă de voiaj (?!?!?! n.a.), cu care a transportat-o într-o pădure din Municipiul Braşov, unde a îngropat-o.” Nu se ştie în ce pădure, nu a fost descoperit cadavrul, dar se ştie cum a transportat, luându-se de bună opinia hotărâtă a mamei dispărutei, care a declarat în faţa instanţei că “a dus-o în valiza aia maro a lu’ Elodia”.
Tot mai mulţi dintre jurnalişti analizează acum zâmbetul pe care îl afişează Cristian Cioacă, la sosirea în sala de judecată, încătuşat; unii îl consideră “zâmbet misterios”, alţii “zâmbet de uşurare”. Personal îndrăznesc să afirm, cu convingere şi fără rezerve, că rânjetul fostului soţ al Elodiei este unul tâmp. Chiar de a ucis-o sau nu pe nevastă-sa, derularea “anchetei” acestei dispariţii nu îl poate trimite pe învinuit decât la balamuc. Afecţiunea psihică ce l-a îmbrăţişat pe Cioacă ţine al naibii de mult de măsura în care acesta este vinovat. Există, conform specialiştilor în drept şi sociologie, posibilitatea ca Elodia Ghinescu să-şi fi luat câmpii, după bătăile pe care i le administra bărbat-su, trăind acum în vreun colţ al lumii. În acest caz, toate surorile mari ale psihiatriei clinice (paranoia, schizofrenia, demenţa şi delirul) vor veghea asupra lui Cristian Cioacă, până va pune mâinile pe piept, schimbând celula închisorii de maximă siguranţă cu camera de supraveghere a unui ospiciu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu