A voi, a dori, a putea

Prin referendum sau ordonanță de urgență, se pare că ai noștri câini comunitari, piețari, cei de pe lângă blocuri și gunoaie, maidanezi de mari orașe, acolo unde nici măcar nu mai sunt prea multe maidane (cu sau fără de dragoste) ci, doar gropi menajere sau șantiere de construcții, printre ale căror resturi, copacii au crescut zdravăn, iar copilandri își șterg mucii, căutând fier vechi, păpădii și alte plante de leac, se pare, așadar, că ale noastre potăi vor fi scurtate puțin de viață...

 Cred că marile restaurante din București cel puțin, au început deja să strângă ingrediente rafinate pentru meniuri insolite. Ateliere de marochinărie așteaptă pielicele de lichele canine, ca să croiască mănuși fine, pentru mânușițe de dame mic-burgheze și mâini puternice și curate ale domnilor de rasă pură, cu pedigree-ul inclus, evident, în conturi, la vedere sau ascunse, în lei sau valute forte. Din oasele patrupezilor răpuși de furia boborului (vorba lu* Nenea Iancu), se vor face cleiuri de consistență diferită, iar acestea vor închega (la un moment dat) rumegușul național, în blaturi de pal melaminat, cu dimensiunile standard de 280 x 210 x 1,8 cm.

De când am pășit în Europa, am uitat că mai suntem OAMENI și ne lăsăm ghidați de principiile, perimate și inumane, ale unor minți bolnave, cărora le-a turbat capetele.

La bună revedere, ham-ham!