SICTIR

M-am raportat azi la o stare generală de sictir, hotărându-mă că e absurd să cred că cineva, va renunţa la confortul propriu numai pentru a-mi drena mie splina plină cu amăreala tendinţei spre absolut. Mă gândesc că aş putea să o drenez singur, ca un exerciţiu pentru evoluţia pe care o construiesc zi de zi , în speranţa că voi desăvârşi opera umilinţei. Dar dacă tot mă umilesc, vreau să o fac cu reacţii adevărate, de asumare, de provocare, care nu neapărat mă definesc, dar cel puţin mă conturează. Vreau să mă umilesc în cuvinte care dezgolesc, lovesc, care lasă urme......La dracu’, îmi doresc să mi se videze creierul, să rămân tâmp ca-n vorba aia ”fericiţi cei săraci cu duhul “. Până atunci, mă bălăcesc într-o baltă noroioasă cu gust de zahăr produs din oase putrezite de vită nebună. Dar mâine o să fie mai bine pentru că o să mă trezesc cu faţa la cearceaful meu roşu şi o să descalec de pe umbrele propriului meu EU.