Realități deformate

De două zile mă tot gândesc la greva foamei. De ce ar alege cineva această ultimă și gravă formă de protest? Pentru că eu nu văd o alta care ar putea fi mai presus de aceasta. E cu adevărat o alegere personală. Vine din disperarea pe care ți-o provoacă o situație personală. Mie să nu-mi spui că ai ales asta ca să îmi rezolvi problema mea, pentru că dacă mă întrebi pe mine am să-ți spun că nu sunt de acord și că prefer să stăm umăr la umăr într-o luptă socială în stradă, chiar dacă nu ne va scrie nimeni numele vreodată pe vreo listă de sacrificați eroic în numele dreptății.
Când alegi asta înseamnă că nu mai vezi altă cale. Ori rezolvi problema ta, ori mori. Poți alege să îndeplinești sacrificiul într-o clipă acolo în ușa autorităților în fața cărora protestezi sau poți să faci asta pe un drum lung și chinuitor cu scopul de a avea un impact mai mare din punct de vedere emoțional asupra tuturor.
Când pornești acest drum trebuie însă să fii pregătit, să știi că nu există cale de întoarcere. Altfel ce sens mai are? Ce devine o grevă a foamei în situația în care stai că mă înfometez nițel, stai că mai mănânc să mă refac și iar mă mai înfometez o tură? Ce semnificație mai are o grevă a foamei în condițiile în care declari publicului larg că în clipa în care ai simțit că mori ai renunțat? Pai atunci de ce ai mai făcut-o?