luni, 14 martie 2011

"Brizbriz-uri" din bazarul sufletului meu

Fericirea vine din lucruri mărunte!
Susţin asta cu tărie aşa cum susţin şi că materialul nu aduce fericirea, ci doar o întreţine într-o oarecare măsură. De ce? Pentru că apreciez orice lucru mărunt care mi se întâmplă. Am învăţat să mă bucur pentru orice nimic, atunci când am văzut ce înseamnă greul, şi mi-am dat seama că în orice secundă, tot ce-a fost frumos odată ar putea să nu mai existe..
Mă bucur când văd un bunic cu nepotul de mână, mă bucur când ajut o bătrână să-şi coboare plasele din troleu (ceva rar pentru Bucureşti), mă bucur când văd copiii în parc sau alergând după porumbei, mă bucur când văd o mamă cu fiica împreună în oraş la cumpărături, mă bucur când întâlnesc oameni deschişi la minte, mă bucur chiar şi atunci când găsesc liftul la parter şi nu mai trebuie să aştept să coboare. Mă bucur când văd oameni fericiţi, culori, prosperitate, progres, fericirea de pe chipul unui copil ce-a primit o jucărie, sau când mă întorc din drum şi întind o bancnotă unui cerşetor ciung, murmurându-mi în gând "Maybe is Jesus!"
Însă, aş vrea să văd mai multă bucurie, fericire şi implinire. Merită oare o viaţă atât de scurtă să fie trăită pe fugă? Să fim "blocaţi" mereu între job şi o pauză de masă, sau plata unei facturi şi o fugă la piaţă? Uneori mi-e ciudă că trebuie să mai şi dorm nopţile (partea pasivă din vieţile noastre, care se iroseşte fără rost).
Sunt de părere că nu poţi face viaţa mai lungă însă o poţi face mai "lată". Deci, am putea trăi mai intens preţuind fiecare lucru mărunt şi oamenii din viaţa noastră.

0 comentarii: