Este fenomenal cât suntem de "români". Cred că termenul "român" ar trebui adăugat în categoria adjectivelor. Suntem o categorie aparte de oameni, speciali, în felul nostru, cu enorm de multe calităţi, dar cu la fel de multe defecte şi din păcate, ne evidenţiem mai mult prin prisma celor din urmă.
De exemplu, situaţia socială de zilele astea ne scoate, din nou, "calităţile" de român la suprafaţă. Suntem observatori desăvârşiţi, comentatori pricepuţi despre tot şi toate, ne dăm cu părerea despre orice şi nu suportăm să fim contrazişi. Stăm în faţa televizorului, pe canapea şi ne enervăm că nu se rezolvă nimic. Mergem la birou şi comentăm acelaşi lucru. Ne enervăm, fumăm ţigară de la ţigară, bem tone de cafea, ne certăm cu prietenii, stricăm relaţii de o viaţă din pricina discuţiilor interminabile. Când vine timpul să luăm atitudine, ne ascundem după deget, invocând motive care mai de care mai "serioase". Şi ne mai mirăm că am ajuns în situaţia în care suntem?
De ce ne mirăm, eu asta nu reuşesc să înţeleg. Dacă am înghiţit atâţia ani toate braşoavele ce ne-au fost servite, cei care ni le-au servit au toate drepturile din lume să ne trateze aşa cum, de altfel o şi fac.
Ştiu că voi deranja multă lume acum, însă, mare parte dintre noi merită să trăiască vremurile astea. Nu mă număr printre ei şi cu mâna pe inimă o spun, am tot dreptul să vorbesc despre asta. Am luat atitudine de fiecare dată, am fost în stradă de fiecare dată, am trăit frustrări nemăsurate, am primit lovituri sub centură, drept reacţii la atitudinea mea, fără număr. Mi-am asumat şi am continuat să fac ce am simţit că e corect, ca să mă pot privi în oglindă şi să pot fi mulţumit de imaginea reflectată acolo. Eu cred că mi-am câştigat dreptul de a fi nemulţumit şi de a vorbi despre asta....
Voi vi l-aţi câştigat?
Despre experienta flmului BBC. Serialul Casualty
Acum 10 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu