Visez

De la o vreme încoace visez. Mărturisesc cinstit că am fost extrem de mulţumit că am început să visez. De foarte mult timp nu am mai visat nimic. Am intrat într-o letargie păguboasă şi nu am mai visat absolut nimic. Doar am contemplat, am contemplat ceea ce se întâmplă în jur, ceea ce se întâmplă cu noi şi deodată am început să visez..
Visez că deodată am devenit mai buni şi că zâmbim în neştire mergând pe stradă. Ştiţi cât de frumos este zâmbetul? Visez că am încetat să mai fim lacomi şi să alergăm după himere şi îmi dau seama că am irosit jumătate de viaţă alergând după himere. Şi iar visez, visez că suntem mai buni şi că ne ajutăm zi de zi, visez că nu trece o zi fără să ne întâlnim la cafea şi nu suntem invidioşi unul pe celălalt.
Visez că voi apuca ziua în care vom acţiona toţi împreună ca o civilizaţie. Am în faţă clipa când vom părăsi această lume şi vom merge acolo unde acum numai visăm, chiar dacă suntem foarte puţini, dar visăm şi sper să văd clipa când vom atinge stelele cu mâna şi vom ajunge undeva departe.
Oare când voi înceta să mai visez?