Îmi place să citesc

De mic mi-a plăcut să citesc, poate că din cauza firii mele sau, poate că parcă sau cu siguranţă totuşi datorită primei educatoare, ce mi-a insuflat încă de la primele lecţii de citire şi scriere această înclinaţie către cărţi. Cele de citit, căci celelalte, de joc, de tarot sau câte or mai fi nu m-au ademenit la fel de mult.
Ce a fost, a fost, ce este, e cu siguranţă faptul că îmi place să citesc.
Voi de ce citiţi? Mă rog, voi cei ce o faceţi. Aveţi un motiv, ce e drept, de conjuctură, de plăcere, de obişnuinţă, de nevoie. Indiferent de care e răspunsul, e bine că o faceţi. Nu e aşa că nu timpul e problema?
Cu siguranţă că aşa e, dar există mereu resurse de a spălăci vizual ochii cu ceva rânduri alandala, există mereu prioritatea numită şi cititul unei cărţi. Lucruri care-mi plac, care mă fac comfortabil, dar care şi liniştesc. Pe mine, pe cei din jur, pe toţi cei care interacţionăm câteodată împreuna şi în acelaşi timp prin intermediul cărţii.
Aş vrea să pot face şi acasă la fel, să îmi găsesc resurse să mai şi citesc. Uneori reuşesc, dar atât de rar încât totul e sinonim cu aproape nimic. Nu înţeleg de ce sau, zic eu, nu înţelegeam de ce. Acum poate am găsit o soluţie, un fel de revoluţie, ceva gen redirijare conştientă a tuturor tâmpeniilor, care acaparează şi mănâncă energia rămasă înspre ceva ce atrage ca o ventuză oaza de linişte necesară găsirii de soluţii pentru ceea ce mă frământă: cititul unei cărţi