Decenţă!

Am spus de atâtea ori că nu cer decât decenţă. Decenţa o cer în toate relaţiile cu oamenii. Eu înţeleg decenţa de fapt ca bun simţ. Pe scurt orice ar face persoanele din jurul meu, orice ar spune să-şi imagineze mai întâi dacă rolurile ar fi inversate. Adică dacă eu aş face ceea ce gândesc ei să facă, dacă eu aş spune ceea ce gândesc ei să spună - ar fi oare deranjaţi? S-ar supăra oare dacă aş face sau spune ceea ce ei doresc să facă sau să spună în relaţia lor cu mine? Aceasta este decenţa pentru mine şi este necesară în relaţia cu mine, nu atât pentru mine, cât pentru cei ce doresc să-mi fie aproape. Pentru că indecenţa scoate animalul din mine, îmi cresc colţii, ghearele şi muşc. Muşc rău, cu lacrimi. Nu ale mele. Am încercat să nu iasă animalul la iveală, dar nu am fost lăsat. Plecând am fost alergat şi întrebat. Nu am răspuns. Am făcut la fel, la fel cum mi-a fost mie făcut. Da! Sunt răzbunator! Răzbunarea mea nu e armă de prost pentru că e educativă, niciodată agresivă şi întotdeauna recunoscută după ani ca lecţie de viaţă - de aceea multi dusmani mă ţin aproape - de teamă. Cineva mi-a scris un comentariu la un eseu adaugând: să iert, să uit, să dăruiesc. Eu nu voi scrie lucruri ce nu sunt din mine. Nu iert, nu uit şi nu dăruiesc. Sunt cel ce sunt. A ierta, a dărui, a uita sunt activităţi pe care creierul meu nu le acceptă. Pentru că ştie că voi ajunge deprimat. Am alte calităţi, dar nu iert, nu uit, si nu daruiesc. Asta pentru autoprotecţia mea şi implicit a celor din jurul meu. Am mai spus că evit să am regrete în viaţă: atât pentru faptele ce nu le-am făcut cât şi pentru cele ce le-am făcut sau le fac. A avea regrete înseamnă să lupţi împotriva propriei minţi şi m-aş măcina singur din interior, aş face implozie. Şi alt lucru pe care-l fac ca să nu am regrete şi să trăiesc în decenţa mea nesimţită este: Nu pun întrebările la care nu vreau să aflu răspunsul. Asta pentru că ştiu că răspunsul va face să-mi crească colţii şi să rânjesc "fermecător". Astfel am o groază de trecut neîntrebat ce nici nu vreau să-l aflu.
Ahhh! Şi ştiu că toţi iertă, uită şi dăruiesc. Mai puţin eu. Pentru că dacă scormonesc adânc în oameni şi le spun de ce iertă, uită şi dăruiesc - nu o să le placă. Credeţi-mă pe cuvânt şi înainte să daţi cu bolovani în mine doar întrebaţi-vă de ce o faceţi?!

P.S.
Am constatat că decenţa mea nu a fost explicată! Iată explicaţia.