De unde există atâta răutate şi violenţă în natura umană? Uitaţi-vă în jur şi îmi veţi da dreptate deplină. Am devenit extrem de violenţi şi lipsiţi de toleranţă faţă de semenii noştri. Cine a născut acest monstru numit violenţă şi ură dusă la extreme? Aş dori să am puterea să adun toţii exponenţii răutăţii şi cruzimii omeneşti de pe această planetă, să-i pun într-o capsulă cosmică şi să-i lansez spre abisuri spaţiale, să scap această minunată lume de flagelul violenţei. Imaginaţi-vă cum am trăi fără violenţă, fără sentimente de ură în lumea noastră. Ar fi ceva minunat. Da, aşa este, nu ne putem imagina natura umană fără răutatea în cele mai diverse moduri de exprimare, pentru că ea face parte din noi, din cele mai vechi timpuri când triburile primordiale se luptau pentru teritorii sau din alte motive. Deci să încercăm doar să visăm la asta, pentru că niciodată nu vom scăpa de urâţenia naturii umane, de violenţă. Trist este că epoca modernă va aduce umanitatea în pragul autodistrugerii. Suntem prea răi ca această planetă să ne mai ţină. Degeaba ne ducem la biserică şi ne rugăm, ca după aceea să lovim cu toporul în cap un seamăn al nostru. E doar un exemplu, dar din păcate trăim o eră a violenţei extreme, iar ea va sfârşi odată cu civilizaţia umană.
Despre experienta flmului BBC. Serialul Casualty
Acum 10 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu