Nevoi

Uneori este nevoie doar de un zâmbet şi simţi că ziua îţi va fi senină indiferent de norii ce te-apasă, de o privire să simţi că visezi, de o atingere să simţi că pluteşti şi de iubire să simţi că trăieşti (fără iubire nu trăieşti...doar exişti). Uneori umplem secundele goale cu plinul fiinţei visate, cuvintele reci cu zbuciumul amintirilor despre fiinţa iubită. Uneori neliniştile singurătăţii te pot împinge spre greşeli pe care dacă ar fi existat comunicare, nu le-ai fi făcut. Te trezeşti într-un război al cuvintelor ce te aruncă pe marginea unei prăpastii în care poţi să cazi în orice clipă. Priveşti în gol şi trebuie să iei o decizie de moment, cazi şi nimeni nu îşi va mai aminti de tine, pentru că cei de lângă tine sunt mult prea preocupaţi de persoana lor pentru a-ţi simţi lipsa, sau îţi speli gândurile cu lacrimi şi mergi mai departe. Apoi te ascunzi în tăcere şi încerci să ai grijă ca niciodată să nu alergi mai repede decât îngerul tău păzitor poate zbura. Fiecare om îşi trăieşte drama singur.

P.S.
Important este ca din dragoste să păstrezi focul şi să îngropi cenuşa.