CE CIUDAT...

E foarte ciudat cum tot ce ai crezut că e bine, valorile morale insuflate de părinţi şi de societate ţi se dezvăluie ca fiind o imensă ipocrizie! Oare de ce simţim nevoia să idealizăm situaţii frumos zugrăvite pe dinafară? Toţi tindem sau tânjim spre perfecţiune, toţi ne promitem că noi nu o să repetăm greşelile părinţilor, nu o să comitem infidelităţi, nu o să ..... facem o mulţime de lucruri care ne-au deranjat la ceilalţi. I-am condamnat cu uşurinţă şi ne credeam mai buni ca ei! Cum se face că tot ce spui “eu niciodată....nu aş face aşa ceva”, tocmai ţie ţi se întâmplă să comiţi acel lucru, fără să-ţi dai seama, te trezeşti că tocmai ai facut-o şi..... colac peste pupăză, ai şi avut motive intemeiate să comiţi fapta şi nici nu e prea grav...... că doar toată lumea o face sau mai greşeşte din când în când? Cum se face că atunci când noi o dăm în bară, e un lucru minor, dar atunci când altul face aceeaşi greşeală e de neiertat ? De ce ne educăm copiii îmbuibându-le mintea cu reguli pe care noi înşine nu le respectăm? Doar de dragul aparentei?
E dureros să descoperi câte minciuni şi secrete se ascund în fiecare familie. E ca o infecţie care se cronicizează pentru că ne chinuim să ascundem rana în loc să o tratăm .