Evadarea din...ABSURD!!!...

Încă de când eram la liceu am început să văd viaţa socială, aşa cum arată ea de obicei, ca un joc bizar, aproape pueril, în care investim multă pasiune pentru tot felul de iubiri trecătoare, intrigi, conflicte fără sens etc. Ne luăm tot timpul după modă, trăim într-un şir nesfârşit de convenienţe, îi criticăm pe alţii pentru că nu ne seamănă… totul se învârte la nesfârşit în jurul aceloraşi clişee, aceloraşi replici „fumate”. De regulă oamenii se iau foarte-n serios, sunt foarte pătrunşi de ei înşişi, de ce li se-ntâmplă, se simt satisfăcuţi dacă-i dau cuiva peste nas, dacă obţin cine ştie ce mizilic, chiar şi numai dacă-şi cumpără ceva nou. Recunosc că în general toate astea nu mă interesează mai deloc. Bravo lor, celor care ştiu să trăiască după convenienţe…eu nu sunt în stare. Mi se pare un joc al absurdului, al hazardului, al banalului. Mă plictiseşte de exemplu să tot aud vorbindu-se despre fotbal, politică, sex… De fiecare dată se spun aceleaşi lucruri, şi totuşi discuţiile trezesc mereu interesul, excelent! s-o ţină tot aşa dacă au chef.
Am avut totuşi norocul să întâlnesc şi persoane (destul de puţine din păcate) care se mai interesează şi de alte probleme - de ce economia a ajuns atât de risipitoare, de ce oamenii devin tot mai plictisiţi şi fără chef, de ce viaţa religioasă e considerată mai nou o simplă ideologie.
Nu trebuie să fii intelectual ca să-ţi pui asemenea întrebări - de altfel sunt foarte mulţi profesori universitari care nu au nici pe departe asemenea dileme - trebuie însă să-ţi doreşti sincer să înţelegi timpul în care trăieşti, cum de s-a ajuns aici, ce poate fi schimbat. Însă mereu intervine o doză de neputinţă fiindcă pur şi simplu n-ai cum să înlocuieşti dintr-o dată o mulţime de obişnuinţe practicate în virtutea inerţiei, care şi-au pierdut de mult sensul şi nu mai pot fi revitalizate. Şi totuşi undeva în sufletele oamenilor există dorul pentru ceva nou, dar el se pierde de cele mai multe ori în goana după acel „nou” senzaţional, care să atragă cât mai repede atenţia…
Sau poate pur şi simplu am devenit prea comozi…???