Fata moşului şi fata babei

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu aş blogui, dar în orice caz: recent.
Erau două fete cam de aceeaşi vârstă, cam de aceeaşi urâţenie cam cu aceleaşi circumvoluţiuni logic cu aceeaşi meserie. Fiind ele despărţite de mici…pe una o adoptase însă o babă mahalagioaică, pe cealaltă un moş impotent. Viaţa cu suişuri şi coborâşuri le adusese în diferite ipostaze, na că venii şi momentul de vârf al carierei fetelor noastre: ministrese.
Fata moşului de se dădea hippioată, fără sutien pe stradă şi dând cu paharele (golite) de vin de pereţii cârciumilor avu un mandat ok. Tot mafiotul italian o aplauda fratinic, scuze: frenetic. Căzu în dizgraţie şi fu condusă pe ultimul drum de societatea civilă, deontologii şi filosofii par avion.
Fata babei de se dădea femeia – comisar şi ea ca româncă imparţială în toate comitetele şi comisiile, din greşeală, din neghiobia moşului, de boul- bălţii, se trezi nominalizată şi ea ministresă.
-Sacrilegiu, zbieră baba în colţul străzii, nu vrei să semnezi? În săbii să ne tăiem , în pahare să ne bătem sau în mape profesionale să ne citim.- Ba în mape, că-s cu ochi albaştrii zise moşul.
Zis şi făcut. Astfel aflarăm că amândouă erau nu numai urâte şi tâmpite (că ştiam deja) dar şi “ 0 “ la pregătirea profesională, cu cariere în care, dacă nu era zmeul să le salveze, se duceau la coada vacii demult. Totuşi ca să încheiem povestea într-un ton vesel, tonic, mobilizator: care fu câştigul poporului din toată treaba asta?
O nouă înjurătură desigur : “lua-te-aş la mapă să te iau“
Şi-am încălecat pe-o şa…blablabla…