Speranţa

Ne agăţăm de speranţa într-un nou început, de fiecare dată când din motive, mai mult sau mai puţin nefericite, suntem doborâţi, copleşiţi, uimiţi de câtă durere poate să îndure sufletul omului. Speranţa moare ultima...şi atâta timp cât ne putem ridica, merită să o facem (ca pasărea Pheonix din propria cenuşă)! Ideal este să gândim: ,,ce nu mă ucide, mă întăreşte!’’. Încep să visez din nou, nimeni nu-mi va fura visele atâta timp cât nu-i dau eu voie! Şi să nu uit motto-ul care m-a însoţit de-a lungul timpului: ,,Dacă vrei cu adevărat, poţi!’’