Iubirea şi sentimentele dispar

Ne îndreptăm încet şi sigur spre o distrugere completă a umanităţii. Ce ştiam odată despre lumea asta, va fi doar amintire. Copiii noştri vor trăi într-o societate bolnavă care a început deja să-şi arate colţii. Unii se îmbogăţesc peste măsura pe spinarea celor săraci. Vor apare lupte pe străzi şi anarhie generate de sărăcia care se prefigurează în întreaga lume. Criza alimentelor va fi punctul de plecare al căderii civilizaţiei noastre. O civilizaţie nu se sfârşeşte de pe o zi pe alta, dar cum toate lucrurile au un început acesta va fi semnalul de pornire. Iubirea şi sentimentele dintre oameni nu mai sunt cum ştiam noi odată. Ne schimbăm mereu partenerul, uităm să iubim cu adevărat omul de lângă noi şi mereu căutăm altceva decât avem. Fericirea omului stă în fericirea sufletului, a continuităţii pe plan afectiv. Părinţii noştri ştiau să trăiască o viaţă fără să se despartă, deşi nici atunci viaţa nu era roz. Internetul este o armă care distruge casnicii, strică prietenii vechi, dar şi leagă unele noi, neputând ştii niciodată cât va dura o legătură dintre un bărbat şi o femeie cunoscuţi pe reţea.
Auzeam nişte grozăvii înspăimântătoare care îmi întareşte sentimentul că lumea asta este pe ducă...se spunea că nişte părinţi într-o ţară mai săracă, schimbau sexul copiilor lor, în speţă din fetiţe le făceau baieţi, vezi doamne pentru ca să nu-şi mai bată capul cu măritişul. Omenirea a înnebunit, asta e sigur. Mai auzeam zilele trecute în SUA, s-au oficializat legăturile dintre homosexuali şi lesbiene. Lumea asta aşa cum ne-a dat-o D-zeu era bună şi normală. Treptat, toate valorile spirituale şi crezul că trăim în normalitate se risipesc ca un fum. E o lume anormală, plină de răutate şi violenţă în toate stadiile posibile. Omenirea într-un final se va autodistruge, iar ăsta este un lucru sigur. Când creezi arme care pot distruge o întreagă planetă, iar asta depinde doar de un computer şi nişte butoane, nimic nu mai este sigur în lumea asta. Îmi pare rău de copiii noştri şi de copiii copiilor noştri, de lumea în care vor trăi. Flagelul drogurilor, al etnobotanicelor ajung să distrugă generaţii întregi. Sinuciderile din deznădejdea şi lipsa de speranţă în ziua de mâine vor prolifera.
De ce distrugem această lume poate unică în tot Universul?

P.S.
Viaţa este un lucru atât de fragil ca şi iubirea dintre doi oameni. Lumea se întoarce încet, încet invers şi asta nu va aduce nimic bun. Sunt legi ale naturii care trebuiesc respectate. Orice încălcare a lor, nu face altceva decât ca totul să se întoarcă împotriva noastră.

O ţară blestemată..

Am ajuns să-mi fie scârbă de ţara asta şi de ceea ce se petrece zi de zi aici. Mi-e ruşine că sunt cetăţean într-o ţară a hoţilor, beizadelelor şi fărădelegi. Din păcate nu ne-am ales locul unde să ne naştem. Suntem şi vom rămâne o ţară de necivilizaţi, o ţară de manele, plină de mizerie la fiecare pas, dar cu pretenţii de ţară europeană. Mai degrabă suntem o ţară din lumea a treia, dacă ne luăm după nivelul în care se respectă legea în ţara asta. Suntem un popor jalnic şi eu unul regret timpurile comunismului. Nu zic că era foarte bine atunci, dar parcă exista mai multă egalitate între oameni. Astăzi prăpastia dintre cei săraci care n-au ce pune în farfurie şi cei bogaţi care se lăfăie în vile luxoase, se adânceşte din ce în ce mai mult. Cel mai bun lucru pentru cei care au curajul să înceapă o nouă viaţă civilizată, ar fi să fugă de aici cât mai pot. Aici e o ţară de mafioţi, de hoţi şi de "băieţi deştepţi". Începe să-mi fie scârbă rău de ţara asta.

FRICA

Trăim de atâtea ori cu frică încât uităm cum e să trăim fără ea. Ne pierdem de multe ori de noi, fugim de ceilalți, evităm să trăim, doar pentru că ne temem. Martorii fricii noastre, tăcuți, ne amintesc că trecem pe lângă oportunități, ratăm ocazii și pierdem timp, ascunzându-ne. Din frica de a ne asuma riscuri, de a face lucruri noi, de a confrunta necunoscutul, de a descoperi și schimba ceea ce nu ne place, facem compromisuri, ne îndepărtăm de noi și de cei din jur, evităm din ce în ce mai multe situații, până când ne izolăm în singurătate, ne pierdem încrederea și speranța. Nu ne putem permite să ne ”jucăm” cu frica, nu o putem controla pentru că ajunge să ne controleze ea. Putem lupta cu gândurile care ne fac să ne temem, putem să ne învingem frica dacă alegem să nu mai fugim ci să o ”privim în ochi”, demonstrându-i că nu ne poate face să fim victime atâta timp cât o vom confrunta. Doar așa putem deveni curajoși, iar experiențele hrănite de teamă, vor rămâne în urmă, ca martori tăcuți ai fricii noastre.

P.S.
Îmi este frică doar de mine...

Valoarea vieţii noastre

De multe ori în viaţa noastră eşuăm, suntem şifonaţi şi prinşi în noroi de deciziile pe care le luăm şi de circumstanţele care ne apar în cale. Ne simţim ca şi cum nu am avea nici o valoare.
Dar indiferent de ceea ce s-a întâmplat sau se va întâmpla, tu nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Curat sau murdar, şifonat sau neşifonat, tu vei rămâne de nepreţuit pentru cei care te iubesc.
Valoarea vieţii noastre nu constă în ceea ce facem sau pe cine ştim, ci în ceea ce suntem.
Tu eşti special…Nu uita asta!

P.S.
Ţine minte că te-ai născut pentru a-ţi trăi viaţa, nu trăi doar pentru că te-ai născut! Nu merge pe drumul pe care te poartă viaţa, du-ţi viaţa pe drumul tău.

Diferenţa dintre umbre şi realitate

Constat cu amărăciune că din ce în ce mai puţină lume este ancorată în realitate. Culmea este că în loc să vadă ceea ce este lângă ei, se uită pe perete la umbra proiectată având impresia că ceea ce văd este de fapt ceea ce au lângă ei. Spre exemplu: multă lume vede un vârcolac hamesit pe perete şi se sperie şi fuge care încotro, când de fapt era doar un amărât de bişon care cască. Preferăm să trăim în lumea umbrelor de pe pereţi, decât în realitate. Asta se întâmplă şi în relaţiile interpersonale. Am auzit frecvent laude despre diverse persoane şi când colo nu erau decât descrieri ale umbrelor unor gândaci pe pereţi. Foarte puţină lume îşi arată adevărata valoare şi mai grav este că au început şi ei să creadă că umbra poate înlocui realitatea. Un om puternic nu îşi arată niciodată adevărata putere pentru că de fapt nu are nevoie. El din contră se arată mai slab puţin pentru a putea să interacţioneze cu ceilalţi altfel toţi s-ar feri din calea lui. Recent am întâlnit oameni care au atât de adânc înrădăcinată ideea că umbra e realitatea, că până şi atunci când o dau rău de tot în bară, muşcând mai mult decât pot mesteca, în loc să scuipe, nu mai respiră şi preferă să se autodistrugă. Un om puternic îşi cunoaşte limitele, pentru că numai cunoscându-şi propriile limite, îşi poate aprecia corect adversarii. Societatea fără conştiinţa de sine, ne va duce la alienare rapidă. Vom fi toţi învingători, toţi în vârful piramidei sociale. Şi unde ne este baza? De fapt baza va fi acolo, numai că nu îşi va mai accepta condiţia proprie. Şi astfel, nu mai spun unde vă duce, pentru că eu sunt cu mult mai bătrân şi îmi aduc aminte, dar voi majoritatea interlocutorilor sunteţi prea tineri să vă amintiţi.

Cosmetizare

Ne cosmetizăm viața când încercăm să fim ca alții, fără să știm de fapt cum suntem noi, când ne căutăm modele în exterior și ne rătăcim de modelul din interiorul nostru, când facem din valorile altora, propriile noastre valori. Ne cosmetizăm viața când nu avem îndrăzneala de a ne arăta lumii așa cum suntem, sau când nu știm exact cum suntem, când am preluat standardele altora pentru că nu le-am știut crea pe ale noastre.

PROPORŢII

Învingătorul ia totul, nu, învingătorul doar expune tot.
Capacitatea de a fi împreună, nu vitrina ne determină să construim. Nu putem evolua în replici, suntem evaluați abia după ultima pagină și acolo se află prima privire, cea care ne-a dezvăluit direcția.
De ce nu durează toate relațiile, de ce nu este păstrată cea mai dorită persoană? Pentru că viața ne pune în fața deciziilor pe care nu suntem în stare să le luăm, dar le acceptăm dacă celălalt le determină.
Sporadic ne gândim, ne întoarcem la persoanele care ne-au părăsit: măcar au ştiut ce vor, au avut puterea.
A lua o decizie și a o duce până la capăt are o notă de plată pe care cel ce pare înțelept și nu radicalul nu o poate suporta, dar nici nu poate păși apoi mai departe. Celui care a mers mai departe i se cer doar răspunsuri, întrebări are toată lumea, diferența este că el și le pune și tocmai de aceea are răspunsuri.


P.S.
Este important să-i poți spune oricând celuilalt: Bună, frumusețea se plimbă între mine și tine.

Deci …. nu mai suport cu căldura!

Nu mai ştiu pe unde să mă bag la umbră cu limba pe umăr şi capul sub presiune! Sunt nouăzeci la sută apă şi îmi e tare teamă că o să mă evapor dacă mai continua aşa. Mă frige volanul, clanţa la uşă, asfaltul, mă frige până şi tricoul pe spate! Ce mai …. sunt fript la foc mic şi simt că în curând mă lipesc de tigaie! Mă mai întreabă câte un coleg dacă “m-am copt la minte” ! …. dacă aşa te coci la minte, nu merci! Lasă-mă aşa, mai bine sănătos şi sărac decât bogat şi bolnav!

Cum o fi acum la mare pe şezlong cu berea rece în mână ???.....

UN PAŞTE FERICIT!

Paştele este unul din acele puţine momente de peste an când ne oprim puţin din agitaţia vieţii de zi cu zi şi ne privim sufletele, ne amintim şi medităm la cuvinte precum: credinţă, speranţă, lumină, iertare, încredere, răbdare. Ne gândim la un sens al vieţii şi la un nou început şi ne propunem să fim mai buni şi mai îngăduitori cu semenii noştri, să le acordăm mai multă atenţie, să le umplem viaţa de bucurie şi să-i ajutăm să-şi îndeplinească dorinţele. Fie ca Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să aducă în inimile noastre pace, bucurie, fericire şi să ne lumineze calea vieţii.

Sărbători senine şi pace în suflet !

Nesimţire

Un prost - pur şi simplu un prost (comparaţiile cu animalele nu-şi au rostul şi apoi, le-am jigni!) mi-a schimbat parola de messenger. Bun şi ce-ai câştigat cu asta prostu' pământului? Ţi-ai arătat muşchii de programator, se cheamă hacker parcă, adică cei care distrug, de dragul de a distruge. Ce-aş putea să-i urez unui prost? Însănătoşire grabnică !!!

Mi-am pus pofta-n cui

Pentru că:
M-am săturat de puterea minciunii, sau de minciuna puterii !
M-am săturat să fac parte din turmă, vreau să fiu oaia neagră!
M-am săturat să rătăcesc în tranziţie, declar nulă luminiţa de la capătul tunelului!
M-am săturat să strâng cureaua, simt că mă sufoc!
M-am săturat să-mi trăiesc clipa, vreau să prind şi ziua de poimâine!
M-am săturat de monici, ogici, pepici, onici şi alţi pitici care cică dau bine pe sticlă, mi se înceţoşează ochii!
M-am săturat de prostituţia intelectuală, de moguli şi ciutaci…asta o fi legalizată ?!
M-am săturat de bombe sexi, militez pentru pace!
M-am săturat să mi se spună "de ce te agiţi"...pentru că-s viu!
M-am săturat să constat că trebuie să muncesc 10 ani pentru ceva ce altul poate primi moca într-o zi…cine munceşte e fraierul perfect !
M-am săturat să fiu luat de prost, deşi, dacă mă uit în jurul meu prind curaj!
M-am săturat să sper că poate va fi mai bine la anul, mai sigur peste mulţi, mulţi ani!
M-am săturat de iernile false, ba e frig, ba e cald, azi plouă, mâine ninge, mi-e dor de iernile de altă dată cu zăpada care scârţie sub picioare.
M-am săturat de tradiţiile cu moşi şi babe…vreau cu blonde!
M-am săturat de mine, lumea nu-i perfectă şi nici eu
M-am săturat să mă satur!
M-am săturat să înghit!
Am ajuns la satietate...
Atunci, de ce mi-e foame?

Bucuria schimbării

Poate ai simţit şi tu în ultimul timp o stare de nelinişte plutind în aer. De fapt, nu timpul s-a accelerat, ci evoluţia noastră. Trăirile s-au intensificat şi nimic nu va mai fi la fel, pentru că totul se schimbă.
Vreau să-ţi transmit bucuria schimbării. Fie că ne convine sau nu, schimbarea e o lege universală, ea face parte din viaţa de pe acest pământ, pentru că nimic nu rămâne la fel o veşnicie. Natura se schimbă, vremea se schimbă, animalele şi plantele se schimbă în funcţie de anotimp.
Indiferent de schimbările globale care se anunţă, nu ai niciun motiv să-ţi fie teamă, pentru că acestea fac parte din însăşi natura fiinţei tale. Tot ce se află înăuntrul tău se reflectă în afara ta. Pentru a evita suferinţe inutile, nu te opune schimbării, las-o să treacă prin tine.
Schimbarea e o necesitate, omida trebuie să se schimbe pentru a deveni fluture, oul trebuie să se spargă pentru ca puiul să iasă. Ce poate fi mai frumos de atât? Însă pentru asta e nevoie să întâmpini schimbările păstrându-ţi liniştea interioară, pentru că marea nu e învolburată decât la suprafaţă.
Să ne pregătim pentru orice schimbare, aşa cum se pregăteşte o femeie însărcinată să devină mamă, cu acelaşi entuziasm cu care gazda îşi aşteaptă oaspeţii mult aşteptaţi, cu bucuria cu care natura se pregăteşte pentru primăvară.
Deschide-ţi inima şi mintea pentru ca ceva nou şi special să-şi facă loc în viaţa ta, aşa cum un boboc de primăvară se deschide sub mângâierea razelor de soare, pentru a se transforma în floare. Dar pentru ca iubirea şi divinul să pătrundă în tine, e nevoie să le faci loc.
Aruncă la gunoi tot ceea ce e vechi în tine şi nu-ţi mai foloseşte, toate convingerile şi prejudecăţile care te ţin în loc şi nu te ajută cu nimic, toate relaţiile care creează dependenţă, toate legăturile şi obiceiurile nesănătoase şi uită tot ce ai învăţat şi nu se aplică. Aşa cum corpul are nevoie de o cură de detoxifiere pentru a redeveni sănătos, tot aşa şi sufletul şi mintea au nevoie de purificare.
Nu te vei putea bucura de o haină nouă dacă tu continui s-o porţi pe cea veche. Renunţă la tot ce e toxic în lumea ta, pentru ca însăşi viaţa ta să devină o primăvară reîmprospătând totul în jurul ei, precum se răspândeşte parfumul narciselor în adieri primăveratice.

Omul şablon

Îl compătimesc pe cel ce-şi trăieşte un rol. L-a marcat, l-a trasat şi, după ce şi-a creat un tipar de persoană în minte, se străduie să fie acel personaj. Îşi calculează vorbele şi faptele, îşi înfrânge pornirile, şi încearcă să-şi direcţioneze şi să-şi modeleze sentimentele către persoane care se potrivesc tiparului. Nu vede pe cineva şi se îndrăgosteşte, el caută pe cineva care să se încadreze în ramă. E genul de om care citeşte o carte pentru că a auzit că le place altora care s-au afirmat, încadraţi şi ei în şabloane. Genul de om căruia îi place un om de zăpadă pentru că aşa s-a instruit că e romantic. Va reuşi el să studieze forma morcovului ce ţine loc de nas, să-i placă indiferent cât de imperfect ar fi?
Poţi vorbi tu, omule-şablon, cu omul de zăpadă? Îţi va răspunde vreodată? Vei auzi povestea lui? Oamenii de zăpadă sunt telepaţi, ei pot citi sufletele şi dupa ce te cunosc iau forma sufletului celui care îi priveşte. Ei pot fi blajini sau indiferenţi. Duioşi sau doar o formă rece, simbolic umană, construită din picături mici de apă, îngheţată.
Omul-şablon trăieşte ca ceilalţi oameni, are prieteni, are familie. Toţi trebuie să se încadreze în ramă, să se potrivească, fiecare trebuie să-şi ocupe poziţia care i-a fost desemnată. Altfel cum ar putea personajul să-şi îndeplinească menirea? Dacă cineva nu se potriveşte, este repudiat şi înlocuit. Omul-şablon este sigur pe el şi dominant, el ştie întotdeauna ce are de făcut, doar personajul lui a fost zămislit după convingeri şi tipare prestabilite.
El ştie ce este bine şi ce e rău. Nu are rost să te cerţi cu el, are întotdeuna dreptate, aşa trebuie să fie. Nimic nu trebuie să fie surpinzător, nici exaltările sufletului, nici bucuriile neplanificate.
Ce nu ştie omul-şablon este că exteriorul lui nu e totuna cu ce e în interiorul lui, nu poate controla ce se întâmplă în el. Şi oricât ar încerca să-şi modeleze sentimentele şi dorinţele, acestea nu ţin cont de ordinea şi direcţia impusă. Le refuză, aşa cum îşi refuză viaţa, care s-a terminat când a hotărât să-şi asume rolul. O viaţă previzibilă, plictisitoare şi anostă.
Omule-şablon, ce te sperie dacă laşi viaţa să-ţi facă surprize? Comportă-te cum îţi vine, manifestă-te sincer şi vei vedea că oamenii vor aprecia mai mult sinceritatea şi slăbiciunea, decât o imagine fals idealizată şi controlată. Scapă de şabloane, scapă de previzibil, lasă sufletul în voia lui, să urce culmi sau să coboare prăpastii.
De câte ori poţi să pierzi un om?.... De fiecare dată când îţi lipseşte...

Masacrul

Mă întreb de foarte multe ori, privind spre celelalte specii de pe pământ, apoi privind spre oameni, ce ne dă nouă puterea să maltratăm cu bestialitate orice altă fiinţă care din punctul nostru de vedere nu se află în vârful piramidei noastre de valori? Sigur, îmi veţi spune că omul a primit puterea de a conduce toate specile pământului din ordin divin.
Acum, toată povestea asta poate că încă mai prinde la cei fără un gram de căpăţână şi o frimitură de suflet, dar dacă vreţi să înţelegeţi mai mult, atunci aveţi nevoie de răspunsuri mai mari. Totuşi, ce ne face pe noi, oamenii, să profităm de toate bogăţiile acestui încântător pământ, fără a da absolut nimic în schimb? Apoi, ce instinct normal poate fi numit acela în care după atâţia mii de ani de civilizaţie, încă mai trăim de pe suferinţa celorlalte fiinţe, omorând cu bestialitate absolut orice specie, că deh, avem noi impresia că nu se ridică la valoarea noastră??!! Cum putem afirma că tot ce e sub noi e fără importanţă? Cine poate să ne dea această putere? Dacă noi nu percepem simţămintele unei alte specii, deoarece suntem dezvoltaţi în alt mod, putem spune că celelalte specii sunt fără de valoare, iar noi putem face absolut orice vrem cu ele? De unde a pornit toată această justificare că noi, oamenii, avem puterea absolută pe acest pământ? Acest instinct a rămas pe undeva, primitiv. Lupta între specii. Poate că în trecut nu am avut această putere, iar acum când o avem, ne e frică să nu o pierdem. Apoi, încet, am inventat, tradiţia, adică obiceiurile implementate adânc în fiinţa noastră, iar instinctul nostru primitiv a fost transformat încet şi toate nemerniciile noastre au fost acceptate ca purul adevăr. Peste toate a venit religia, apoi politica şi economia, iar acum fără să observăm ne distrugem încet planeta cu toţi locuitorii de pe ea. Şi aici mă refer la toate speciile pentru care de foarte multe ori nu avem niciun gram de bunătate. Dar cum am putea avea dacă nici măcar pentru noi, pentru fiinţa noastră nu avem un gram de iubire? Cum am putea să înţelegem această lume, viaţa, fiinţele ce ne sunt aproape, dacă noi nu ne înţelegem nici măcar pe noi?? Din păcate, omul înţelege totul doar prin prisma banului. De aici porneşte totul. ” The Cove ” este genul de documentar că te trezeşte, te zguduie din rădăcini, te pune pe gânduri, iar în final primul gând care îţi trece prin cap este ” trebuie să fac ceva!! “.
Problema ar trebui pusă altfel. În primul rând noi nu am ajuns la stadiul de om. Acest stadiu de om presupune o conştiinţă înaltă şi o imensă compasiune faţă de orice. Suntem doar la stadiul de animale inteligente, care abuzează de o jucărie, acest soi de inteligenţă diabolică, care nu este acelaşi lucru cu înţelepciunea. În stadiul de animal nu e nicio noutate faptul că vrei să profiţi de situaţia ta superioară şi să devorezi totul în jur. În mod paradoxal există animale la fel de inteligente, dar care dispun şi de compasiune, ele nu au însă acces la tehnologie atât şi se pare că acestea sunt întradevăr delfinii. Să nu uităm cum se spunea în Matrix, că suntem nişte viruşi care devorăm totul în cale. Aşadar chestia cu oamenii, este doar o transfigurare, asupra noastră, poate, cine stie? Dar slabe speranţe.


P.S.
Specia umană superioară? Pe departe, sunt atâtea lucruri care ne depăşesc, profităm de inocenţa, puritatea, frumosul a tot ce ne înconjoară, distrugând totul încetul cu încetul. Deja se văd atâtea semne ale lăcomiei, inconştienţei umane şi a curiozităţii care într-un final vor ajunge la apogeu.

Transformarile Iubirii

Într-o viaţă, aproape normală, bărbatul trece – în viziunea femeii – printr-o serie de transformări zoologice, unele complet ilogice.
La început e puişor, puiuţ, pui, iepuraş, gândăcel, motănel, mieluşel, cocoşel, ursuleţ, bursuc şi mânz. Apoi devine armăsar, taur, leu, leopard, tigru, iepuroi, dulău, cârlan, cintezoi şi cocoş.
Uşor, uşor, se transformă în popândău, măgăruş, ţap, berbec şi viţel. Spre final, ajunge guzgan, papagal, sconcs, gorilă, urangutan, dinozur, caşalot, mastodont, măgar, porc şi, inevitabil, boul dracului.
Cu totul altfel se pune problema, când e vorba de femeie…
Porneşte de la privighetoare, mierlă, ciocârlie, vrăbiuţă, gândăcel, şoricel, pisicuţă, broscuţă, furnicuţă, albinuţă, libelulă şi trece spre porumbiţă, maimuţică, fâţă, vulpiţă, pupăză, bufniţă şi buhă, ajungând la viespe, viperă, lipitoare, ciocănitoare, cucuvea, cloşcă, gâscă, hienă, căţea, balenă şi, evident, vaca Domnului.
În concluzie, mare e grădina ta, Doamne, plină de gângănii, lighioane şi animale de tot felul…Cum se mai spune în popor, numai om să nu fii!

"Brizbriz-uri" din bazarul sufletului meu

Fericirea vine din lucruri mărunte!
Susţin asta cu tărie aşa cum susţin şi că materialul nu aduce fericirea, ci doar o întreţine într-o oarecare măsură. De ce? Pentru că apreciez orice lucru mărunt care mi se întâmplă. Am învăţat să mă bucur pentru orice nimic, atunci când am văzut ce înseamnă greul, şi mi-am dat seama că în orice secundă, tot ce-a fost frumos odată ar putea să nu mai existe..
Mă bucur când văd un bunic cu nepotul de mână, mă bucur când ajut o bătrână să-şi coboare plasele din troleu (ceva rar pentru Bucureşti), mă bucur când văd copiii în parc sau alergând după porumbei, mă bucur când văd o mamă cu fiica împreună în oraş la cumpărături, mă bucur când întâlnesc oameni deschişi la minte, mă bucur chiar şi atunci când găsesc liftul la parter şi nu mai trebuie să aştept să coboare. Mă bucur când văd oameni fericiţi, culori, prosperitate, progres, fericirea de pe chipul unui copil ce-a primit o jucărie, sau când mă întorc din drum şi întind o bancnotă unui cerşetor ciung, murmurându-mi în gând "Maybe is Jesus!"
Însă, aş vrea să văd mai multă bucurie, fericire şi implinire. Merită oare o viaţă atât de scurtă să fie trăită pe fugă? Să fim "blocaţi" mereu între job şi o pauză de masă, sau plata unei facturi şi o fugă la piaţă? Uneori mi-e ciudă că trebuie să mai şi dorm nopţile (partea pasivă din vieţile noastre, care se iroseşte fără rost).
Sunt de părere că nu poţi face viaţa mai lungă însă o poţi face mai "lată". Deci, am putea trăi mai intens preţuind fiecare lucru mărunt şi oamenii din viaţa noastră.

Delicii tăcute...

Îmi plac dimineţile de sâmbătă. Mi-ar fi greu să trăiesc fără muzică şi îmi place mult ciocolata, orezul cu lapte şi mierea de salcâm. Îmi plac oamenii şi sentimentul pe care îl am, atunci când îmi sunt în preajmă cei potriviţi. Îmi place parfumul cu miros de lămâi verzi, narghileaua cu aromă de mere verzi şi ochii negri cu gene lungi. Îmi place iarna când mă cuibăresc la căldură, îmi place muntele şi briza de culme cu arome de fructe de pădure şi iarba rece atingându-mi pielea...Îmi place atunci când merg pe stradă sau în mijloacele de transport să observ oamenii şi să-i privesc în ochi. Îmi plac discuţiile care pornesc de la subiecte banale şi se dezvoltă până la revelaţii profunde. Îmi place să râd până-mi dau lacrimile şi îmi plac oamenii optimişti. Îmi place să am încredere în mine. Îmi place să ascult oamenii şi să admir nudurile. Îmi place îngheţata de ciocolată şi primăvara. Îmi plac necunoscuţii care-mi schimbă profund viaţa din senin. Ador culoarea albastru şi artificiile. Îmi place numărul 10 şi toate coincidenţele fericite şi zâmbetele pe care mi le-a adus până acum. Îmi place când pot asculta ploaia şi îmi place să iau lumea în braţe. Îmi place să dansez şi îmi plac oamenii care, deşi se ştiu superiori, fac să pară că a împărtăşi e ceva natural şi plăcut. Îmi plac lăcrămioarele şi îmi place să merg desculţ şi fără umbrelă prin ploile calde de vara.
Prea multe îmi plac....

CE NE DORIM CU ADEVARAT?

Alergăm prin viaţă şi ne zbatem în acest zbucium din care parcă nu mai ieşim, ca într-un final să ne oprim şi să ne întrebăm: ”Ce vreau eu de fapt?”.
Promitem multe, facem puţine, luăm totul, oferim nimic, urlăm, tragem, ţipăm, minţim, pervertim lumea cu ce apucăm, dăm din coate şi apoi ne oprim istoviţi, fără nici o direcţie şi fără nici un ţel. Bârfim, rânjim cu răutate, jignim, atacăm pe la spate, uneltim, ne purtăm necivilizat, apoi ne batem cu pumnul în piept şi urlăm că suntem ”oameni”, că suntem ”fiinţe superioare”.
Vedem maşini luxoase, case mari, haine scumpe şi ne dorim şi noi. Credem că asta ne aduce fericirea care lipseşte. Pentru că da, lipseşte ceva. Ne bem minţile, ne înceţoşăm gândirea şi căutăm ”efecte tari”. Facem promisiuni deşarte, mărturisim iubiri neexistente şi furăm inimi şi trupuri pentru simpla plăcere. Ne-am creat propria Divinitate şi ne proslăvim eul.
Ce ne dorim cu adevărat? Putere, control, să dominăm? Ce ne mulţumeşte, pe noi, oamenii? CE?
Omule, opreşte-te o clipă din alergarea ta şi gândeşte, CE VREI de la viaţă?

Motivaţia

Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o epocă motivată, într-o epocă în care vitalitatea să dea naştere unor urme de neşters şi în care convingerile şi ideile să formeze sau să influenţeze profund existenţa viitoare. Aşa cum antichitatea spune poveşti despre zei şi piramide, cum Evul Mediu vorbeşte despre cruciade şi inchiziţie, cum mai recent anii '60 militau pentru libertate, nonviolenţă şi în America se lupta cu convingere împotriva rasismului. Şi, de ce nu, aş asista la curente care să dea naştere unor opere memorabile. Se întâmplă să realizez că asist însă la vulgaritate, mondenităţi obscure însă etalate pe post de ,,brad de Crăciun'' , lupte intestine din nou promovata politică televizată postdecembristă şi debusolarea generală legată de ziua de mâine. Se vorbeşte despre lideri care nu există, se iau în derâdere nume prestigioase ale culturii noastre şi se promovează mediocritatea în locul vârfurilor, ba, mai mult, se creează tipare de un absurd desăvârşit!
De ce scriu aşa ceva? Pentru că am avut revelaţia întrebării careia nu i-am găsit răspuns, pe care mi-a pus-o copilul meu: ,,Ce aş putea să mă fac când voi fi mare? '' Chiar....cum poţi explica unui copil ce înseamnă motivaţia ca şi concept individual sau general? Cum să exemplifici că ţelul unui individ nu se poate desprinde de cel al epocii în care trăieşte? Pare pretenţios, dar în realitate individul evoluează odată cu societatea şi nu cred că este numai un truism. Aşadar, uite o întrebare care naşte încă o alta! ...Din civilizaţia Renaşterii s-au născut şcolile, arhitectura şi tipograful. Din droguri şi convingerile anilor '60 s-au născut ,,Flower Power'' şi muzica psihedelică a lui Pink Floyd. Din drogurile secolului 21 se nasc averile ,,baieţilor deştepţi'', corupţia şi cultura de cartier care nu are nimic înălţător. Cum de regresăm într-atât de mult încât să acceptăm banalul, sărăcia, absurdul, ipocrizia şi platitudinea într-o epocă pe care o socotim superioară celor precedente? Poate cineva să dea raspuns copilului care pune întrebări? Eu....mă mai gandesc!

NOI ŞI TEATRUL GRATIS

Noi, oamenii, avem scenele noastre proprii, unde avem pretenţia să fim actorii principali.
Şi suntem, reuşim, uneori. De fapt, zilnic oferim spectacole gratis celor din jurul nostru. Societatea ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să părem mai puternici, mai încrezători şi mai originali. A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi mărturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune. Aşa se spune. Şi uite aşa, clipă de clipă ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi suntem tot timpul pe poziţie de atac.
Câteodată, stau şi analizez, observ oameni care în intimitatea lor, când cred că nu-i observă nimeni, sunt bădărani şi răutăcioşi şi imediat ce ies la ”lumina zilei” şi dau ochii cu lumea, devin mieroşi şi înveliţi în zahăr.
Dimineaţă de dimineaţă dăm "cortina" la o parte, ne punem "masca" şi hainele de "scenă" şi ieşim în lumina reflectoarelor. Uneori, oferim un spectacol pe cinste, dar alteori oferim un spectacol ieftin şi de prost gust.
Oricum ar fi, noi, oamenii, jucăm teatru gratis pentru ceilalţi....
Uităm că orice spectacol se "plăteşte" la sfârşit.