LUMEA ÎN CARE TRĂIM

Trăim într-o lume a măştilor. O lume de oameni adevăraţi, încadraţi în şabloane, deformaţi de tipare groteşti. Eşti văzut ca un om de succes, dacă ai bani, dacă ai o maşină la modă, dacă ai femei frumoase şi case luxoase. Nu mai ajung calităţile morale - cinste, corectitudine, verticalitate, dacă nu sunt bine "ambalate". Pe măsură ce obţin ceea ce vor indivizii, doresc mai mult, din ce în ce mai mult. Şi mai devreme sau mai târziu ajung să fie omorâţi de propria lăcomie. Din păcate de cele mai multe ori - prea târziu. Astfel, pentru a reuşi să duci o viaţă cât de cât bună în această lume, trebuie să pari că eşti ca ei. Trebuie să iei zi de zi masca omului modern, impresionat de personalităţile strălucitoare ale celorlalţi, veşnic fericit şi veşnic atotştiutor, veşnic orbitor prin prezenţa ta. Nu ai voie să apari aşa cum eşti tu: un om simplu, dar ...OM. Sau poţi să apari cu siguranţă pe moment, îi vei impresiona, intimida şi dacă iţi pui puţin mintea la contribuţie, îi poţi avea....aşa cum vrei, de câte ori vrei. Asta până în momentul când îşi vor da seama că au alături un om cu totul diferit, care poate fi exact aşa cum vrea, sau până în momentul când vor considera că au găsit pe cineva mai bun. Dacă vor fi suficient de norocoşi, vor găsi pe cineva la fel de strălucitor, dacă nu...vor mai trece o experienţă nereuşită în catastiful vieţii.
O întrebare totuşi nu-mi dă pace: De ce trebuie să port aceste măşti? Oare chiar nu pot avea tot ceea ce-mi doresc dacă nu-s ca ei? De ce să par cel mai fericit atunci când, de fapt nu sunt? De ce să par impresionat de exterior, atunci când de fapt nu mă interesează de loc. De ce să mă prefac că mă înţeleg bine cu toţi când eu n-am decât 2-3 oameni alături de care mă simt bine!
Cu toţii ne plângem că nu e dreaptă viaţa, că trebuie să oferim veşnic ceva în schimbul unui serviciu sau chiar în schimbul unui... suflet, că nimeni nu ne înţelege şi nu vrea să ne inţeleagă. Şi tot cu toţii stăm fără a face nimic. Până când ? Probabil până când vom ajunge cu toţii o apă şi un pământ, un popor de...."filingi". Până când ne va umple definitiv şi irevocabil mizeria fizică dar mai ales morală, ca pe o ultimă groapă de gunoi a Universului.
Mă tot gândesc că aceia care au nevoie să fie înconjuraţi de măşti , ar trebui să se ducă la teatru şi să rămână acolo până când se vor fi săturat de ele. Dar momentan, ei sunt in jurul meu, cine ştie câţi dintre "prietenii" mei nu sunt nimic altceva decât nişte măşti fericite peste un suflet mizerabil !!!